Sindicaliștii de la RAGC au declanșat conflictul de muncă, la finele săptămînii trecute. Discuțiile dintre sindicaliști și patronat s-au blocat la negocierea majorărilor salariale. Acesta este și motivul pentru care încă nu s-a încheiat contractul colectiv de muncă, și salariații lucrează acum sub imperiul tensiunii. Liderul de sindicat din RAGC, Costică Enea, a consultat săptămîna trecută toți sindicaliștii care au dat semnături pentru declanșarea conflictului de muncă. Aceste tabele vor fi duse de astăzi la Direcția Muncii, unde se va încerca o penultimă negociere între cele două părți beligerante. Dacă nici aici nu se va încheia conflictul, atunci mai există o ultimă discuție la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. „Nu cred însă că vor ceda. Ei o țin una și bună, că nu pot să ne acorde o majorare mai mare de 19 la sută, și aceea în două tranșe. Una acum, și alta după ce va fi aprobată majorarea tarifului la apă cu 33 de procente. Adică ei vor să ne majoreze salariile cu o sumă mai mică decît cea prevăzută în contractul pe ramură, ceea ce este ilegal și nu acceptăm acest lucru”, a spus Enea. De partea cealaltă, conducerea RAGC și-a exprimat convingerea că negocierile care se vor purta la Direcția Muncii vor limpezi lucrurile și că salariații vor înțelege că nu vor fi bani pentru acoperirea unor majorări salariale mai mari de 19 la sută, în condițiile în care trebuie returnate tranșele la împrumuturile externe contractate de unitate. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.