Sindicatele au pierdut, in ultimii ani, numerosi membri, fenomen pus mai ales pe seama deselor restructurari de personal care au intervenit in economie. Insa, nu putine au fost cazurile in care sindicalistii s-au retras din organizatiile de profil, pe motiv ca liderii acestora erau adinc ancorati in politica. De retinut si retragerile din sindicate, decizie luata de majoritatea fostilor sindicalisti ca urmare a neincrederii in liderii alesi sa le reprezinte drepturile si mai ales interesele. Notorii sint situatiile cind liderii de sindicat au devenit membrii unui partid sau altul, ocupind la un moment dat si functii inalte in diferite guverne (celebru fiind cazul lui Victor Ciorbea, ajuns, peste noapte, din lider sindical, prim-ministru, si cel al lui Miron Mitrea). Pe de alta parte, au fost destule situatii cind salariatii au fost constrinsi de angajatori sa nu se organizeze in sindicate, in caz contrat riscind sa-si parda locurile de munca. Potrivit unor surse sindicale, rata sindicalizarii a scazut de la 85 la suta, in 1993, la sub 45 la suta in prezent. In acest context, confederatiile sindicale care au stat, cel putin, pina in prezent, deoparte de fenomenul politic, au inceput o campanie de atragere de noi membri de sindicat. Astfel, „Cartel Alfa”, confederatie sindicala care s-a opus vehement oricarei incercari a guvernantilor care s-au perindat la cirma tarii de a le inchide gura sindicalistilor, a demarat o ampla campanie de atragere de noi membri. „Recent, au venit in «Cartel Alfa» trei noi sindicate, respectiv cel al sindicalistilor de la Garda de Mediu, al Garzii Financiare si sindicatul de la Tribunalul Bacau, toate fiind afiliate, pina acum, la BNS. Inainte mai venisera la noi sindicalistii de la ISATIS Buhusi, de la doua banci din Bacau, Bancpost si Raiffesen. Ne-au ales pe noi pentru ca avem mai multa credibilitate, intrucit nu am fost nicicum implicati in politica. In plus, liderul nostru de la Bucuresti, Bogdan Hossu, este membru in Biroul executiv al Confederatiei Europene a Sindicatelor, ceea ce cred ca ne confera o si mai mare greutate”, a declarat Martin Fartade, liderul local al „Cartel Alfa”. In prezent, „Cartel Alfa” Bacau numara 34 de sindicate de la diferite firme si institutii publice din judet. Numarul total de sindicalistii apartinând acestei confederatii este de peste 7.000. Dintre sindicatele din Bacau afiliate la „Cartel Alfa” il amintim pe cel de la ASCO, de la Letea, de la Oficiul de Cadastru, Universitatea de stat, al politistilor bacauani, al instructorilor auto, functionarilor publici din 74 de primarii din judet, DSP, RAGC, etc.
Lasă un răspuns