• în caz contrar, amenzile pe care le pot primi sînt de 2-15 milioane de lei • aceleași amenzi se acordă și în cazul raportării unor date eronate
Asociațiile, fundațiile, organizațiile sindicale, organizațiile patronale și celelalte organizații cu caracter obștesc, cultele religioase, partidele politice, au obligația, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 să întocmească și să depună situațiile financiare anuale la Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău. Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP, precizează că aceeași obligație o au și asociațiile „Programul acțiunilor salariaților” (PAS), precum și alte asemenea unități cu personalitate juridică, înființate în scopul desfășurării de activități fără scop lucrativ.
Formatul electronic al situațiilor financiare anuale se obține prin folosirea programului elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Programul este pus la dispoziția persoanelor juridice fără scop patrimonial în mod gratuit de către administrațiile finanțelor publice municipale, orășenești și comunale din județ și serviciul Buget din cadrul DGFP sau poate fi descărcat de la adresa de web „www.mfinante.ro”.
„Situațiile financiare anuale se depun la serviciul buget din cadrul DGFP (camera 12), pe dischetă, însoțite de formularele editate cu ajutorul programului, semnate și ștampilate, conform legii, precum și de o copie de pe codul fiscal, raportul administratorului, o copie a balanței de verificare a conturilor sintetice și raportul în formă scurtă al cenzorilor”, informează Maricel Radu. Termenul de depunere a situațiilor financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial pe anul 2003 la DGFP este de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu trebuie să întocmească aceste situații financiare anuale.
„Nedepunerea situațiilor financiare la termenul legal, precum și prezentarea unor situații financiare care conțin date eronate, necorelate, constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de 5-15 milioane de lei”, avertizează oficialul fiscului băcăuan. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns