Siretul Bacău renunță la secția de oină

Administrator

Băcăuanii care știu că, în afara echipei feminine de volei, există o a doua formație care, de cîțiva ani buni, domină întrecerea internă sînt, probabil, foarte puțini. Și, totuși, Siretul Bacău este deținătoarea în exercițiu a titlului de campioană națională de oină, formația jandarmilor băcăuani dominînd extrem de clar competiția internă. în 2006 însă, titlul în cauză va intra, mai mult ca sigur, în posesia unui alt club, pentru simplul motiv că Siretul va renunța la secția de oină. „Este adevărat că vom renunța la secția de oină, principala cauză fiind lipsa jucătorilor. Zece sau 12 din cei 18 jucători din echipă provin de la Gherăiești – Neamț și, odată cu transformarea Comandamentului Teritorial de Jandarmi în Inspectorat Județean, folosirea acestora în echipa noastră a devenit destul de greoaie. Pe de altă parte, nici fondurile susținerii echipei de oină nu mai sînt atît de ușor de găsit, o singură deplasare necesitînd 10-12 milioane de lei vechi”, ne-a declarat col. Vasile Enache, președintele Asociației Sportive „Siretul”. în aceste condiții, campionatul național de oină va cuprinde doar patru echipe, asta dacă cei din Gherăiești – Neamț nu-și fac propria formație. Cît privește pe cei de la Siretul, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi a decis să păstreze doar secția de karate. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.