Sistemul de clasificare a carcaselor de animale face ordine pe piața cărnii

Administrator

Petru DONE

Ministerul Agriculturii a organizat, la sfîrșitul săptămînii trecute, la Piatra Neamț, seminarul regional privind Sistemul de clasificare a carcaselor de animale din România. Dacă anul trecut, a avut loc în patru centre universitare, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și București, un seminar privind implementarea sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, în acest an a fost pornită o „caravană” de informare privind sistemul de clasificare a carcaselor de bovine, la Craiova, Tîrgu Mureș și Piatra Neamț, datorită numărului mare de animate din aceste zone, dar și a interesului major pentru creșterea lor.

La acest seminar au participat Mogens Keller Rasmussen, consultant și director de program la Institutul danez de cercetare a cărnii (DMRI), și Martin Palmer, consultant din partea Comisiei cărnii și a șeptelului din Marea Britanie, precum și Gelu Movileanu, directorul Direcției de Inspecții Tehnice și Control în Sectorul Zootehnic din Ministerul Agricluturii, Paula Bărbuț, consilier superior la Inspecția Generală privind Clasificarea Carcaselor, Marian Labă, din partea Comisiei de clasificare a carcaselor, Stanca Tudor, director executiv în Patronatul Român al Cărnii de Porc, și seprezentanți ai Asociației Crescătorilor de Taurine din România. De asemenea, au mai fost prezenți inspectori zonali, specialiști din industria cărnii, proprietari de abatoare, fermieri, specialiști de la direcțiile agricole și oficiile județene de consultanță agricolă, inclusiv din județul Bacău.
„Am studiat îndeaproape lanțul cărnii din România și am constatat că aici nu se acordă prea multă atenție calității acesteia – a spus Mogens Rasmussen. Dar am constatat că persoanele care consumă carne de vacă, mai ales în restaurante, sînt conștiente de diferitele calități ale cărnii și, mai mult, au cerințe speciale în acest sens”.

Europenii comunitari afișează prețurile la poarta abatorului

Calitatea cărnii este urmărită îndeaproape, în toată Uniunea Europeană, prin sistemul de clasificare a carcaselor de animale de la care provine. Clasificarea carcaselor de bovine este o evaluare vizuală făcută de un personal instruit, o evaluare a conformației și a gradului de acoperire cu grăsime. Rezultatul acestei evaluări poate fi încadrat într-o matrice, în grila de clasificare. Fiecare căsuță din această matrice reprezintă o combinație de conformație și grad de acoperire cu grăsime. Rezultate clasificării din această grilă sînt aceleași în toate statele UE. Cu toate acestea, valoarea unei anumite carcase poate fi diferită de la un abator la altul. Motivul este că abatoarele fololsesc carnea de bovină în diferite moduri și pentru diferite scopuri. „în România – a mai constatat Rasmussen -, majoritatea cărnii de vacă intră în produsele procesate. De aceea, calitatea cărnii, a produselor, este mai puțin importantă pentru cei din abatoare. Valoarea, în România, se concentrează mai mult asupra randamentului carcasei, asupra procentului de materie primă din carcasă. Clasificarea carcaselor este tocmai limbajul comun al crescătorilor de animale și al celor care dețin abatoarele. Un limbaj pentru definirea prețului plătit pentru carcasă”. în Europa este chiar o practică din partea abatoarelor de a publica prerțul de bază la carcasele de bovină, pentru carcasele care se regăsesc cel mai des în grila de clasificare. Se publică, adesea, și bonusurile, ca și penalizările pentru acestea.

Noul sistem schimbă năravurile negustorilor de vite

„Activitatea de clasificare în România – spune Gelu Movileanu – înceracă să uniformizeze aprecierea carcaselor de bovină. Dacă pînă acum animalele vîndure la abator erau plătite la greutatea lor în viu, în urma experienței țărilor cu tradiție în domeniu s-a constatat că o apreciere obiectivă este numai aceea care se face după carcasa animalului. Și mă refer la carcasa standard, după îndepărtarea celorlalte elemente din corpul animalului”. Astfel, animalul este clasificat în cinci clase de calitate, fiecare notată cu o literă din numele Europei, respectiv E, U, R, O și P. Aceasta în funcție de conformația carcasei și de gradul de acoperirte cu grăsime. Clasa unu înseamnă o carcasă fără nici un pic de grăsime sau doar cu ușoare urme, iar clasa a cincea grăsime abundentă. „Constatarea – a mai precizat Movileanu – o face un clasificator autorizat și atestat. Calificativul acordat de el înseamnă, de fapt, un preț pentru acea carcasă. Astfel, nici femierul, nici proprietarul de abator nu sînt păcăliți. Este o apreciere obiectivă, fără nici un fel de dubiu”.
La acest seminar, fermierii, proprietarii de abatoare și specialiștii din domeniu au trecut în revisată noțiuni din legislația cu privire la clasificarea carcaselor de animale, sistemul de clasificare a carcaselor în România și situația din acest domeniu, precum și sitemul de prețuri vizavi de calitatea carnii de vită. Mai multe amănunte cu privire la acest sistem, însă, într-un scurt interviu cu Gelu Movileanu, în edițiile următoare ale ziarului.

CITAT: „în România nu se acordă prea multă atenție calității cărnii. Dar am constatat că persoanele care consumă carne de vacă, mai ales în restaurante, sînt conștiente de diferitele calități ale cărnii și, mai mult, au cerințe speciale în acest sens” (Mogens Rasmussen)le și oficiile județene de consultanță agricolă, inclusiv din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.