Eseista Elena Pârlog, profesor de limba si literatura româna al Grupului Scolar „Petru Rares”, Bacau, este noul presedinte ales al filialei bacauane a Societatii de Stiinte Filologice din România „Alexandru Piru”. Din echipa de conducere proaspat aleasa mai fac parte, in calitate de vicepresedinti, conf.univ.dr. Ioan Danila, al Universitatii „Vasile Alecsandri”, Simona Sova, profesor de limba si literatura româna al Colegiului Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”, si Dan Petrusca, profesor al Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”, din Bacau, si, in calitate de secretar stiintific, Tatiana Mocanu, profesor documentarist al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, Bacau.
„Intilnirea s-a vrut o renastere a Societatii formata din filologi, profesori, scriitori, oameni de carte, artisti. S-a ales noua conducere si l-am sarbatorit pe domnul Calistrat Costin, presedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacau, la împlinirea venerabilei virste de 70 de ani”, a subliniat Tatiana Mocanu, profesor documentarist al Centrului de Documentare si Informare „Tudor Arghezi”, din cadrul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, unde a avut loc si intrunirea filialei bacauane a Societatii de Stiinte Filologice din România „Alexandru Piru”.
La activitate au participat profesori de limba si literatura româna, fosti inspectori si directori de scoala, artisti, printre care scriitorul Calistrat Costin (foto), profesorii Gheorghe Neagu, Grigore Codrescu, Mariana Cristodorescu, Ion Stoica, Elena Bostan, Doru Ciucescu, Ana-Sinziiana Dumea, Paul Razvan Cucu, Dan Petrusca, Ghiorghi Iorga, artistii plastici Ilie Boca si Vasile Craita Mindra, actorul Florin Zancescu, poetul Dumitru Braneanu si omul de afaceri Gheorghe Antochi.
A lipsit insa chiar universitarul Ioan Danila, care a aflat de la ziaristi ca nu se mai afla la conducerea Filialei Bacau a Societatii de Stiinte Filologice din România „Alexandru Piru”, a carui presedinte a fost din anul 1990, pina la actuala schimbare. „Eu am aflat acum vreo luna ca vor sa se intilneasca dar acum aflu de aceste schimbari. Ce sa spun? Elena Pârlog mi-a fost studenta, e o alegere buna. Societatea a avut multe realizari, s-au facut multe tiparituri, sper sa aiba si in continuare”, a declarat filologul bacauan Ioan Danila. Urmatoarea întilnire a Societatii de Stiinte Filologice Bacau, din luna martie, va fi dedicata Anului Caragiale. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns