Guvernul condus de premierul Emil Boc a pariat cu sine insusi si, ca orice parior care se respecta, este convins ca va si cistiga. Cu atit mai mult cu cit, iata, aflam ca s-a realizat consensul cu marile corporatii sindicale pe formula legii unice de salarizare a personalului bugetar. Atit spre beneficiul propriu, cit si al multora dintre noi. Pina la sfirsitul lunii iunie vom avea o lege noua, iar de la inceputul anului viitor aceasta va fi aplicata in integrum. Vor disparea, astfel, bugetarii de lux, privilegiatii, smecherii, cei care incaseaza venituri nerusinate bagindu-ne, indirect, mina in buzunare, iar armonia sociala se va instapini printre noi.
Asa sa fie! Dar trebuie sa-l mai si credem. Dupa doua decenii de dezmat al unor clientelari cu proptele care au stiut sa-si traga din plin partea leului prin proceduri si formule ce nu au nimic in comun cu bunul simt si respectul fata de ceilalti, ne trezim la realitate si cadem de acord cu faptul ca asa ceva nu se mai poate. Si-ncercam sa dregem busuiocul recroind o haina care nu ne mai incape. Vrem sa ne aliniem la practicile europene, ne spune acelasi premier, ceea ce echivaleaza cu recunoasterea implicita a normalitatii sociale a partenerilor nostri pusa alaturi de abuzurile guvernantilor post-decembristi si ale profitorilor de linia a doua. Numai ca demersul clar, ferm si hotarit e cam lipsit de o baza obiectiva: cind, adica in cit timp se va putea pune in aplicare cu efecte concrete, directe si punctuale, si mai ales pe baza caror resurse? De la un raport actual de unu la o suta, sistemul se va comprima pina la doar cincisprezece unitati-etalon – salariul minim pe economie. Cee ce ne-ar putea parea rezonabil, dar fara a ocoli intrebarea: aplicarea noului sistem se va face in progresie aritmetica, sau geometrica? In primul caz, ne vor fi necesari aproape noua decenii pentru a se ajunge la numitorul dorit, dar asta ar presupune cresteri galopante ale economiei, cu intremarea consistenta a produsului intern brut. Ceea ce nu prea vedem posibil sa se intimple. In cea de a doua alternativa efectele ar fi, intr-adevar, cu mult mai rapide, si ar putea beneficia insasi actuala generatie de lefegii la stat. Sau macar o parte dintre acestia. Numai ca sansele practice tin de domeniul fanteziei, astfel incit formula inghetarii salariilor astronomice nu va aduce cu sine, automat, intremarea salariilor mici.
Nu e cazul sa fim insidiosi, si nici persiflanti in legatura cu bunele intentii ale guvernarii pedelisto-pesediste. O astfel de lege este mai mult decit necesara si are menirea de a reinstaura, totusi, principiul egalitatilor de sanse si de tratament intre toti membrii comunitatii. Nu prin aliniere, ci prin reabilitarea criteriilor de performante profesionale si ale importantei sociale a muncii. Dezordinea si abuzurile care o patroneaza se asociaza, insa, intr-o reactie negativa a unora dintre cei vizati de o astfel de lege, astfel ca sansele ei de a fi unitara, reparatorie si imperativa ramin, cel putin deocamdata, la stadiul de deziderat ce pune in discutie reusita procesului de elaborare, dezbatere, adoptare si aplicare. Cu rezervele deja enuntate. Deocamdata, sa mizam pe asigurarile servite de premier ca totul va decurge asa cum s-a stabilit. Fara a ne lasa condusi de sentimentul ca e vorba de povestile de seara pentru bugetari, ce invadeaza studioruile mai tuturor posturilor noastre de televiziune la ore la care vrem sa fim serviti numai cu vesti bune, care sa ne faca somnul cit mai placut.
Lasă un răspuns