Șpagă de 50.000 de euro pentru un funcționar AVAS

Administrator

Dan Hăucă, consilierul juridic al Agenției de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) pe Moldova, a fost reținut de procurorii Departamentului Național Anticorupție (DNA) în timp ce primea șpagă de 50.000 de euro pentru a favoriza un om de afaceri să cîștige o licitație organizată pentru vînzarea Sofert, societate băcăuană care a intrat în faliment în cursul anului 2004. El a fost reținut de procurori împreună cu încă doi intermediari chiar în timp ce numărau banii în mașină. Din surse juridiciare am aflat că cei doi intermediari ar fi fostul colonel Vasile Dumbravă, lector universitar doctorand la Universitatea „Bacovia”, fost consilier juridic la Inspectoratul Județean de Poliție Bacău și fost jurist la firma omului de afaceri Gheorghe Haidău. Cel de-al doilea ar fi Ciprian Rusu, jurist debutant la societatea Instant Expert, o firmă de lichidări judiciare, administrată de Romel Guțu. Patronul se afla, ieri, în stațiunea Amara, la tratament, și a rămas surprins să afle că unul dintre anagajații firmei sale a fost implicat în acest scandal. „Mă uluiți! Ciprian este un jurist extrem de conștiincios, care nu a avut probleme niciodată, de nici o natură. Este ceea ce se numește un copil cuminte. O să vin în Bacău, să văd despre ce este vorba”, ne-a declarat Romel Guțu. La fel de surprins s-a arătat și Neculai Lupu, cancelar la Universitatea „George Bacovia”, acolo unde lucrează Vasile Dumbravă. „Sînt surprins de ceea ce aud și sper sincer să nu fie adevărat”, ne-a declarat Neculai Lupu.
Hăucă și cei doi complici ai săi au fost „turnați” de un om de afaceri care ar fi participat la licitație și căruia i s-ar fi spus, de către cei doi intermediari ai funcționarului AVAS că nu va cîștiga combinatul, dacă nu va „cotiza” cu 50.000 de euro. Inițial, patronul ar fi refuzat, și, așa cum fusese avertizat, a pierdut licitația. El a fost abordat din nou de către cei doi intermediari și i s-ar fi pus în vedere că, dacă își dorește așa mult combinatul, îl poate avea chiar și în condițiile în care nu a cîștigat licitația. Urma doar ca patronul firmei, care ar putea fi Eldo Com Impex din București, să cotizeze cu aceeași sumă și să facă o contestație pe care ar fi cîștigat-o. De data aceasta, omul de afaceri a spus «da», dar s-a dus să facă și un autodenunț la DNA București. Așa că procurorii bucureșteni au organizat flagrantul în Bacău și i-au surprins pe cei trei cu ajutorul camerelor de luat vederi chiar în timp ce numărau banii în mașină. Ei au fost reținuți și escortați la București, acolo unde se vor derula și cercetările în acest caz. „Deocamdată nu vă pot spune decît că este vorba de niște oameni de afaceri din Bacău și că dosarul este în cercetare la structura centrală a DNA București”, ne-a declarat Lidia Săplăcan, purtătorul de cuvînt al DNA București. Vom reveni cu noi amănunte în ediția noastră de mîine. (Mirela ROMANEȚ, Alexandru COVACI, Florin CRĂCIUN, Nicoleta BICHESCU)Ciprian Rusu, jurist debutant

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.