Nicoleta BICHESCU
S-a insinuat deja. Nici bine nu s-au oprit ploile și și-a făcut apariția. Pus pe căpătuială, gata să ia orice coajă de săpun, chiar dacă îi prisosește. Speculantul de inundație mișună peste tot. E o categorie aparte. Profită de orice, nici o dramă nu-i pare suficient de adîncă. Un profitor, cu chip de om pe fața căruia lacrimile sînt oricînd gata să țîșnească. Evident, cu condiția ca asta să îi aducă ceva profit. în satele calamitate, printre oamenii care își plîng durerea, care se uită cu jale la casele prăvălite, profitorii și-au luat binoclu și pîndesc să sosească elicopterele. Se înghesuie să mai ia o pîine, o sticlă de apă, două cutii de conserve. Gospodăria lui e în picioare și mîlul abia de a atins pragul de la intrare, dar asta nu-l împiedică să stea cu mîna întinsă, să ia ceva gratis, dacă tot e anotimpul inundațiilor.
Speculanții și-au găsit tărîm prielnic. în nici un sat nu există liste întocmite de autorități, cu familiile sinistrate. Un om de afaceri din Bacău mi-a povestit ieri extrem de indignat că a mers sîmbătă în satele de pe Valea Muntelui, cu ajutoare. A încercat să afle cine are nevoie de alimente, de pături, de pîine sau apă. Nimeni nu a putut să-l lămurească. Primarul era plecat din sat, la Comănești, pe stadion, unde se adună ajutoarele. Așa că a împărțit în stînga și în dreapta, deloc convins că gestul său creștinesc a avut și utilitate. A plecat omul de acolo, convins că bătrîni care au cu adevărat nevoie de ajutor stau și scot mîlul din casă, în timp ce bărbați în toată firea pîndesc elicopterul, să primească ceva ce, poate, nu li se cuvine. Și să vîndă apoi, eventual, apa și pîinea, la jumătate de preț, să mai facă bani de-o secărică.
Și s-a mai dus omul nostru cu un gînd: să pună mîna pe lopată, să ajute unde e nevoie. A fost șocat, însă, cînd a constatat că jandarmii, pompierii sau soldații sînt gospodarii locului. Sătenii, mulți dintre ei, au devenit niște speculanți sentimentali. âși plîng amarul, dar nu pun mîna pe lopată, să se ajute singuri. Iar cei pe lîngă care potopul a trecut fără să lase urme, preferă să bea una mică la crîșma din sat, în loc să sară în ajutorul vecinului. E mai bine cu un păhărel în față, să povestești cum a venit apa și ce a pățit moș Ion, decît să dai o mînă de ajutor. Toată lumea e nemulțumită, însă, de cum se mișcă jandarmul sau pompierul, dar mulți stau și contemplă. Cînd ești pe margine, vezi toate neajunsurile că, vorba ceea, numai cine nu muncește nu greșește.
Necazul la români nu sînt inundațiile, ci mentalitatea noastră păguboasă. La fiecare necaz, ies la suprafață mizeriile pe care le ducem în spate: nu știm să ne ajutăm singuri și nu ne pasă. Probabil comunismul, probabil structura noastră balcanică ne fac să stăm mereu cu mîna întinsă la autorități. Nu punem niciodată mîna pe lopată, de bunăvoie, în propria noastră ogradă. Stăm mai întîi și așteptăm jandarmul, pompierul, militarul. Și niciodată nu dăm o mînă de ajutor, așa, de bunăvoie, vecinului de alături, căruia apa i-a luat casa. E aproape o utopie să vorbești în România despre solidaritate sau spirit civic.
Era să uit: mai există o categorie de speculanți. Nu vor apă minerală, nu au nevoie de materiale de construcție. Speculanții de imagine sînt mult mai cizelați. Ei profită de un moment, de o nenorocire, pentru a mai smulge un vot în plus, pentru a mai crește jumătate de procent în sondajele de opinie. Autoritățile și oamenii politici se înghesuie de cîteva zile pe Valea Muntelui. Doar cîțiva dintre ei chiar fac treabă acolo. âi numeri pe degete pe cei care într-adevăr coordonează operațiunile de distribuire a alimentelor, de salvare a oamenilor și care iau decizii. Restul vin și pleacă odată cu camerele de filmat. E vreun ziarist prin preajmă? Vin și ei, cu cizmele de cauciuc și pelerina de ploaie, scoasă de curînd din țiplă. Au plecat ziariștii? Se urcă și ei în mașinile lor și se duc acolo unde le șade bine: în birouri călduțe.
Politicienii, mai ales cei de la putere, au transformat inundațiile din județ într-o goană după capital electoral. Iar taberele din PNL profită pentru a mai cîștiga din simpatia membrilor. A venit premierul? Liberalii se înghesuie lîngă el, să-i vadă că sînt la treabă. Nu contează că primarul de Bacău e la treabă la Comănești și distribuie acolo ajutoare. Totul e să fii în vizorul camerelor, să-ți ajungă chipul la televizoarele din toată țara. Și am mai observat ceva la politicienii noștri locali: cînd duc un vîrf de pai în zona sinistrată, au grijă ca presa să fie lîngă ei. Să se știe ce gest extraordinar au făcut. Cînd vrei într-adevăr să ajuți pe cineva, să faci o pomană, o faci în liniște. Pentru că cine are de văzut oricum vede, iar lucrurile bune se întorc. Și nu numai sub formă de voturi. e întocmite de autorități, cu familiile sinistrate.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.