Cel puțin o parte dintre unitățile de primire urgențe ale spitalelor din județ vor fi dotate pînă la sfîrșitul anului cu echipamente similare celor din Uniunea Europeană. Ca urmare a angajării unui împrumut cu Banca Mondială, Ministerul Sănătății (MS) va trimite, pînă la 1 octombrie 2006, Spitalului Județean de Urgență (SJU) și Spitalului de Pediatrie un prim lot din aparatura necesară echipării la standarde europene a unităților amintite. Dar, așa cum anticipam, spitalele au fost luate pe nepregătite de această veste. Pentru a beneficia de echipamentele respective, ele trebuie ca pînă la 1 octombrie să amenajeze corespunzător spațiile unităților de primire urgențe. Acestea trebuie reabilitate, unele chiar extinse, tot în conformitate cu normele europene. Numai că, deși se știa acest lucru de mai multă vreme, spitalele nu au făcut mai nimic pentru pregătirea spațiilor.
Dotare ca în Uniunea Europeană
Pentru Unitatea de Primire Urgențe a SJU, ministerul va repartiza aparate de resuscitare (inclusiv pentru nou-născuți), aparat de radiologie, electrocardiograf cu monitor, defibrilator, analizor de sînge, glucometru, ventilatoare (fixe și mobile), nebulizator, spirometru, ecograf tip Doppler, laringoscop etc. Unitatea cu același profil de la Spitalul de Pediatrie va beneficia de toată această aparatură, plus de bronhoscop și lampă de examinare mobilă. „Toată această dotare este la fel de performantă ca aceea din Uniunea Europeană. Are drept scop reducerea mortalității și a morții premature, asigurarea unui acces echitabil al populației la serviciile de sănătate și îmbunătățirea eficienței acestui sector. Amenajarea spațiilor unde vor fi instalate echipamentele revine spitalelor respective. Știau că vor veni în curînd, așa că trebuiau să se ocupe de pregătirea unităților de urgență. Acestea trebuie să fie performante, pentru că altfel ministerul nu ne trimite aparatura. Este o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm”, a declarat doctorița Cecilia Rugină, director adjunct al Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău.
Spitalele nu au bani
După cum se prezintă situația acum, cele două spitale sînt pe cale să rateze ocazia de a avea o unitate de primire urgențe performantă, după standardele europene. La ambele spitale, stadiul pregătirilor este abia la început, la unul dintre ele fiind făcute doar unele mici lucrări. „Unitatea trebuie extinsă, impune modificări de structură. Nu se lucrează, pentru că nu avem bani. Nu se știe, deocamdată, cine trebuie să-i dea. Oricum, acestea sînt cheltuieli de capital și nu le putem suporta din bugetul spitalului”, susține Teofil Roșu, directorul administrativ al SJU. La rîndul lui, managerul SJU, Gabriela Suvac, declară: „La unitatea de primire urgențe am igienizat toate spațiile și am eliberat unul. Este vorba de reparații curente, pe care le-am efectuat pe la începutul anului și le-am finanțat din surse proprii. Nu s-a început amenajarea corespunzătoare în vederea instalării echipamentelor noi, deoarece nu avem prevăzuți bani în buget pentru asemenea cheltuieli. Practic, Consiliul Județean ar trebui să ne dea sumele necesare. Noi îi vom propune, dar nu va putea prinde finanțarea decît în bugetul pe 2007”.
Amenajarea costă zeci de miliarde de lei
Reabilitarea UPU de la SJU a fost estimată la cel puțin zece miliarde de lei vechi. Cîteva miliarde de lei costă și amenajarea UPU de la Spitalul de Pediatrie. „Aici au fost renovate încăperile existente, dar nu este suficient. Trebuie mult mai mult spațiu, create circuite care să permită instalarea echipamentelor. Livrarea acestora este condiționată de pregătirea specială a spațiilor. Aparatura este destinată strict unităților de primire urgențe, astfel că nu este permis sub nici o formă să meargă în alte secții. Noi vom încerca să intervenim pe la autoritățile locale, pentru a aloca sumele necesare pregătirii unităților”, a mai spus directorul adjunct al ASP. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.