Spitalul Județean a rămas fără ser fiziologic

Administrator

Principala unitate medicală din județul nostru a rămas fără ser fiziologic, la finele săștămînii trecute. în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, Gabriel Berca, prefectul județului Bacău, a cerut explicații de la directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU), Dan Stoica. „Sîmbătă am vorbit cu un medic chirug din spital, care mi s-a plîns că a rămas fără ser fiziologic, dar a reclamat și lipsa altor medicamente”, a declarat prefectul Berca. Dan Stoica a explicat că datoria spitalului către furnizorii de alimente, dar și de medicamente, se ridică la 89 de miliarde de lei vechi. „Furnizorii de medicamente nu au fost plătiți din luna martie a anului trecut, iar cei de alimente, din august. Spitalul a rămas fără cartofi o săptămînă și a existat riscul să rămînem și fără pîine sau carne, dacă nu găseam înțelegere la marii producători băcăuani. Am reușit să deblochez criza medicamentelor și acum avem un stoc în valoare de zece miliarde de lei vechi”, a declarat directoul SJU Bacău. Prin achiziția stocului nou de medicamente, în spital s-a rezolvat și criza de ser fiziologic, atît de necesar în timpul operațiilor, sau diluarea unor medicamente. Directorul Stoica a mai promis, conform planului său managerial, că, pînă în luna septembrie, va reuși să echilibreze bugetul celei mai importante unități medicale din județ și astfel spitalul nu va mai avea datorii. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.