La mai bine de o săptămînă de cînd conducerea Spitalului Județean de Urgență a declanșat războiul împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Bacău pentru a obține de la aceasta cele nouă miliarde de lei cuvenite pentru ultimul trimestru din 2005, banii nu au intrat nici ieri în contul unității medicale. Prin urmare, plata măcar a 50 la sută din cel de-al 13-lea salariu la Spitalul Județean de Urgență este incertă. Și aceasta, în ciuda faptului că în urmă cu mai bine de o lună și jumătate între Sindicatul „Sanitas” și Ministerul Sănătății s-a încheiat un protocol prin care acesta se angaja că al 13-lea salariu va fi achitat personalului din toate spitalele, pînă cel tîrziu în luna martie. „Nu avem banii în cont, deoarece Casa ne-a respins factura de nouă miliarde lei. Ne-a spus să-i ducem factură de 6,5 miliarde lei, cît ne poate da, respectiv pentru 50 la sută din suma totală pentru cel de-al 13-lea salariu. Aceasta, pentru a nu se înregistra Casa cu datorii și să iasă bine la eventualele controale. Este o mizerie care nu se mai termină. Nu este normal să se procedeze așa. Cînd un furnizor emite o factură către spital, el o face pentru toată cantitatea de produse livrată, și nu numai pentru cea pe care spitalul o poate achita imediat. Aceasta este regula și așa este firesc, noi urmînd să-i plătim pe parcurs marfa”, ne-a declarat doctorul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean de Urgență. (Elena ȚINTARU)le controale. Este o mizerie care nu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.