• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Sporuri pe ochi frumoși! Viceprimarii Bacăului încasează lunar mii de lei pentru proiecte europene de care nu au habar

Sporuri pe ochi frumoși! Viceprimarii Bacăului încasează lunar mii de lei pentru proiecte europene de care nu au habar

Gabi MIHAI 13 noiembrie 2019 17 comentarii

LikeShare
Viceprimarii Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț

Din datele puse la dispoziție de Primăria Bacău, reiese că ambii  viceprimari ai municipiului încasează lunar mii de lei degeaba. Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț beneficiază de un spor la salariu de 20%, deoarece instituția pe care o conduc implementează un proiect cu fonduri europene. Însă ambii viceprimari ne-au declarat fără menajamente că habar nu au despre ce proiect e vorba și că ei nu au lucrat deloc la acesta, pentru că nu au atribuții. 

Sporuri totale de 162.000 de lei în 2019

Proiectul cu fonduri europene nerambursabile în cauză este „Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor HUB pentru tineret – Cinema Orizont”. Conform unui răspuns al Primăriei Bacău, 9 angajați primesc spor la salariu deoacere implementează acest proiect, conform HG 325/2018. Este vorba despre primarul Cosmin Necula, cei doi viceprimari, Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț, administratorul public și alți 5 simpli angajați ai instituției. În total, costul cu majorările salariale ale celor 9 ajunge la 162.000 de lei în 2019. 

Primarul Cosmin Necula ne-a declarat că a semnat contractul de finanțare, urmând să aibă loc licitația, iar lucrările să meargă înainte. Acesta ne-a asigurat că din echipa de proiect au făcut parte cei 5 angajați și administratorul Romică Chindruș. Despre cei doi viceprimari, nu știe însă să fi avut vreo contribuție. 

HUB-ul de la Orizont, o necunoscută pentru viceprimari

Atât Dragoș Ștefan, cât și Constantin Scripăț, ne-au confirmat că nu au avut nicio implicare în proiect. Ba mai mult, viceprimarul ALDE ne-a declarat că nici nu știe că are spor la salariu. 

„Nu știu nimic de acest proiect, domnul primar se ocupă. Eu nu mai am atribuții. Nu m-am ocupat deloc de acest proiect. O să verific dacă primesc acești bani”, ne-a declarat viceprimarul Dragoș Ștefan, neștiind nici ce bani ia de la Primărie lunar. Vicele a revenit mai târziu cu un telefon la redacție și a explicat, după ce a cerut informații la Primărie,  că într-adevăr primește sporul respectiv pentru implementarea proiectelor europene. „Acești bani îi iau de la începutul anului, prin dispoziție de primar. Așa e legea. Într-advevăr nu mă ocup eu de proiectele respective”, a completat edilul. 

Constantin Scripăț ne-a dat un răspuns asemănător, recunoscând că nu are legătură cu proiectele. „Practic, eu nu sunt implicat, doar am o dispoziție de primar prin care, în lipsa sa, eu pot semna documente premergătoare contractării. Atât. În rest, nu am alte atribuții și nu aș ști să vă spun”, ne-a spus și vicele Constantin Scripăț. 

Venituri frumoase, muncă puțină

Conform datelor publicate în declarațiile de avere, veniturile viceprimarilor s-au rotunjit considerabil din 2016 până în prezent. Potrivit documentului, viceprimarul Constantin Scripăț a ajuns la peste 10.000 de lei pe lună în 2018, față de 6.300 de lei anul anterior, iar Dragoș Ștefan a ajuns de la 6.300 de lei la 9.000 lei lunar. Anul acesta, ambii edili au ajuns la circa 11.600 de lei pe lună. Practic, sporurile li se calculează în funcție de salariile de bază care sunt destul de generoase, după creșterile salariale din sectorul bugetar. Ce e mai puțin obișnuit este că viceprimarii încasează aceste salarii deși nu prea au atribuții. Constantin Scripăț are în subordine doar Protecția Civilă, iar Dragoș Ștefan are doar de 2 luni în subordine Direcția Juridică, mult timp fiind fără nicio atribuție. 

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: Constantin Scripat, Dragos Stefan, viceprimar Bacau

Reader Interactions

Comentarii

  1. Bogdan a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 8:03 am

    Acest proiect cu Cinematograful Orizont este un S.F. care fizic nu se va realiza in acel spatiu cu solutia propusa de un proiectant venetic.

    Răspunde
  2. cetatenii a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 8:31 am

    Bataie de joc fata de banii nostri. Dupa ce n-au facut nimic sa primesasca si bonus la salariu asta-i chiar culmea culmilor.

    Răspunde
  3. Cristi a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 8:33 am

    Si daca stiu ca nu au nicio treaba cu proiectele de ce încasează banii aia?
    Iar Mocheta în afara de faptul că semnează adrese si hârtii de ce încasează banii aceia?
    Poate cei 5 lucrători ar trebui să încaseze ca bănuiesc că ei mai muncesc, doar ca treaba ar trebui să stea invers, dacă ai făcut un proiect pe fonduri UE si s-a realizat/implementat, abia atunci poți să incasezi un spor din banii publici…..ca așa Mocheta visează multe si face puțin și doar cu SSPM-UL ….deci de ce sa-i plătim un spor la salariu pt prostiile pe care le debitează?

    Răspunde
  4. Curtea de conturi omniabsenta a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 9:02 am

    Ha, ha. Inca nu ati aflat nimic…..

    Răspunde
  5. Cop a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 9:07 am

    Primarul ia spor de 25% pentru aceleasi proiecte. De ce nu spui si asta in articol? El da flori la pensionari, am inteles !!!

    Răspunde
    • Gabi MIHAI a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 9:43 am

      Daca ati citi articolul, ati vedea ca este scris faptul ca ia si primarul sporul. Noi am scris despre cei care il iau dar nu stiu pentru ce 🙂

      Răspunde
      • Viorel a zis

        13 noiembrie 2019 la ora 11:20 am

        Primarul spre deosebire ce cele două plante de decor pe post de viceprimar chiar munceste

        Răspunde
  6. Din Primărie a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 9:15 am

    Un pervers notoriu este acest primar…El vorbește despre sporul viceprimarilor, dar de al lui și a lui Chindruș nu spune nimic.. El are 25% spor și Chindruș la fel.. MARE MIZERABIL!!!

    Răspunde
    • Viorel a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 11:18 am

      Mai Scripat agarici *** ce esti , primarul de bine de rau chiar sta la birou ,se implica in proiecte si chiar le coordonează si implementează pe cand tu *** cu crâșmă in cap habar nu ai macar ce proiecte europene sunt .

      – comentariu cenzurat

      Răspunde
  7. Din Primarie 2 a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 9:46 am

    Niste nesimtiti. Stau cate o ora in Primarie zilnic pentru ca nu au ce face si iau suta de milioane salariu. Nu va e rusine?

    Răspunde
  8. Marius a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 9:48 am

    Stefan asta, daca tot nu stie cat e sporul si ce bani ia leafa, nu mai bine o doneaza? Ca si asa nu munceste de banii aia. El o zice!

    Răspunde
  9. Anca a zis

    13 noiembrie 2019 la ora 1:07 pm

    Nu țin partea viceprimarilor, dar sunt amândoi în această situație datorită primarului care este individualist și le a luat atribuțiile. Cred că amândoi au competențe pe anumite domenii. Ștefan s a ocupat cu succes de locuințele ANL, spre exemplu. Ar fi intersant cum explică și dl Primar sporul având dezastrul pe fonduri europene de la Insula de agrement.

    Răspunde
    • GASPAR a zis

      13 noiembrie 2019 la ora 4:08 pm

      Nu tin partea primarului dar la ce prosti sunt viceprimarii singurele atributii pe care le ar putea face ar fi sa fugareasca cainii comunitari de pe spatiul verde desi sincer ma indoiesc ca ar putea fi in stare .Cel putin Scripat care e cu bautura in cap toata ziua s ar impiedica si ar veni cu patlageaua vanata ca rosie o are mereu de la alcool

      Răspunde
      • Popa Mircea a zis

        14 noiembrie 2019 la ora 9:03 am

        Nu va luati de cainii comunitari, va rog tare mult ! Ei se comporta cu mult mai omeneste de cat cei despre care vorbiti. Din contra ar trebui sa se alunge intre ei.

        Răspunde
  10. H2SO4 a zis

    14 noiembrie 2019 la ora 8:15 am

    Mda….maretul proiect de la cinematograful Orizont este frate de singe cu alt proiect mareat al primarului . Cu doi ani in urma a dat afara PNL-ul din sediul lor pe motiv ca acolo se va infiinta un,,INCUBATOR DE AFACERI PENTRU TINERET,, A trecut timpul si acolo este tot pustiu …..sau aproape pustiu. Cica inauntru ar fi totusi un cuib de vipere. …..si cind te gindesti ca pentru nemunca poti lua un munte de bani.

    Răspunde
  11. abc a zis

    15 noiembrie 2019 la ora 7:02 am

    Incasarea unei sume necuvenite se restituie, de voie sau de nevoie, insa miramas ca asa ceva se va intampla Daca nu gresesc sporul pentru participare la elaborarea unor astfel de proiecte se plateste numai in raport de timpul lucrat la acel proiect.
    Manareli se fac si la stabilirea salariilor unii preferati au coeficientii de ierarhizare peste cel prevazut de lege si salarii peste limita maxima stabilita prin pentru anul 2022 iar altii au coeficientii de ierarhizare a functiilor sub minimul stabilit prin legea nr. 153 din 2017. Cred ca in astfel de situatii rolul principal il detine „manelistul”, mai nou, ” papusarul general”

    Răspunde
  12. Tudor a zis

    16 noiembrie 2019 la ora 9:44 pm

    Curtea de Conturi nu e ,,Omniabsenta,, ci e ,,omnispaguita,, pe bani grei. Sau primeste ordin de la centru, de la politrucii de frunte, sa inchida ochii ca partidele traiesc din bani ,,negri,, in special.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Sesizare penală și amendă 70.000 de lei pentru Primăria Bacău, în cazul deșeurilor provenite din demolarea garajelor, depozitate ilegal

Finanțări nerambursabile prevăzute de Legea 350/2005 – Comuna Măgirești

Pentru încă un milion de vieți: Descoperă tehnologiile inovatoare care fac Volvo lider în materie de siguranță

Sen. Breahnă Pravăț: Ies la iveală motivele așa-zisei „griji” manifestate de PNL și USR față de domeniul educației!

EXCLUSIV! Procurorii au solicitat documente de la IȘJ Bacău, într-un dosar ce vizează fraude la concursurile pentru directorii de școli, de anul trecut

Locuri de muncă CONTAINERE FDC: sudor, lăcătuș confecții metalice, operator Abkant, electrician, instalator, vopsitor, tâmplar PVC, muncitor finisaje (parchet laminat, rigips), muncitor necalificat/semicalificat.

8 martie 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

23 februarie 2023

SOMA Bacău angajează mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

21 februarie 2023

Locuri de muncă disponibile la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

20 februarie 2023

Ultimele comentarii

  • Dorel Hostină la EXCLUSIV! Procurorii au solicitat documente de la IȘJ Bacău, într-un dosar ce vizează fraude la concursurile pentru directorii de școli, de anul trecut
  • Cătălin la EXCLUSIV! Procurorii au solicitat documente de la IȘJ Bacău, într-un dosar ce vizează fraude la concursurile pentru directorii de școli, de anul trecut
  • Bacauan la Sen. Breahnă Pravăț: Ies la iveală motivele așa-zisei „griji” manifestate de PNL și USR față de domeniul educației!
  • VALI la Sesizare penală și amendă 70.000 de lei pentru Primăria Bacău, în cazul deșeurilor provenite din demolarea garajelor, depozitate ilegal
  • A la Sesizare penală și amendă 70.000 de lei pentru Primăria Bacău, în cazul deșeurilor provenite din demolarea garajelor, depozitate ilegal

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Mokka – Card de Cumparaturi
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale
  • Salon cosmetica

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău