La invitatia conducerii Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tirgu Ocna (SNPAP), la Casa de Cultura a orasului Tirgu Ocna a avut loc, joia trecuta, prezentarea si lansarea celor cinci volume ale scriitorului Ioan Chertitie, fost subofiter al Penitenciarului Baia Mare, prezent pentru a treia oara in orasul de la poalele Magurii. Cartile „Confesiunile unui gardian” (volum aflat la cea de-a patra editie), „Deconspirarea”, „Sighet-apelul calailor”, „Cosmar si mintuire” si „Lordul Baltag”, au suscitat interesul celor prezenti, printre care s-au aflat si cei 200 de cursanti ai scolii, care au avut parte pe linga o inedita prezentare a volumelor si de proiectia filmului documentar
„Temnicerul”, in scenografia proprie a autorului baimarean. „Prin cele scrise pina in prezent, am dorit sa demasc metodele criminale, inumane, ale unor gardieni din sistemul penitenciar romanesc
din perioada comunista, care i-au considerat pe detinuti animale fara drept la mila si demnitate. Toate cele cinci volume reperzinta de fapt, o radiografie a unei societati putrede, care numai in aparenta apara libertatile si drepturile omului. In perioada in care am activat ca gardian (1982-1992), am reusit sa ma cobor si sa ma ridic la nivelul fiecarui detinut, pentru ca in final, sa inteleg ca sub fiecare zeghe bate o inima de om. Dar daca am fost tortionar o perioada, acum am devenit o torta
pentru Hristos. Multe dintre cele ce s-au intimplat in special in inchisorile comuniste au fost un adevarat cosmar, pe care omenirea nu trebuie sa-l mai repete”, a declarat Ioan Chertitie. Scriitorul maramuresean desfasoara in cadrul unui proiect aprobat si sustinut de Administratia Nationala a Penitenciarelor un inedit turneu national, fiind prezent in peste 40 de unitati penitenciare, pentru a demonstra dorinta sistemului penitenciar romanesc de a-si asuma greselile trecutului si de a produce o schimbare majora in evolutia sa viitoare. La eveniment au mai participat, Floarea Ivanof – primarul orasului Tirgu Ocna, Costache Nutu – viceprimarul localitatii, directorii institutiilor penitenciare din localitate, elevi si cadre didactice, alte oficialitati locale.
Romulus Dan Busnea
Lasă un răspuns