Stafia cu straie roșii

Mihai BUZNEA

O stafie bîntuie prin Europa: comunismul. Manifestul partidului comunist, emanat de gîndirea revoluționară a celor doi ideologi, corifei ai marxismului, avea să-și găsească expresia faptică la îndeputul secolului trecut în Rusia țaristă prin apariția primului stat socialist din lume. Ciuma roșie, după cum a fost definit mai apoi, avea să ia în stăpînire destine și să domine timp de aproape opt decenii peste o treime din populația globului printr-o ideologie utopică și guvernări de tip totalitarist.
Dacă rațiunea și discernămîntul politic nu și-ar fi redobîndit dreptul la existență, astăzi am fi trebuit să marcăm împlinirea a 90 de ani de la victoria marii revoluții socialiste din octombrie (MRSO), făptuită sub conducerea partidului bolșevicilor. MRSO – s-a afirmat mai apoi de către analiștii și teoreticienii fenomenului, nu a fost altceva decît o puternică lovitură de stat orchestrată și pusă în scenă în condițiile tulburi ale celei dintîi Conflagrații Mondiale. Indiferent, însă, de modul în care a fost definită și motivată, schimbarea de sistem, sau de macaz, a bulversat pentru o lungă vreme evoluții, concepții, principii, apartenențe, adevăruri, orientări, guvernări, relații interumane. Și, indiferent de conținutul său și efectele nefaste asupra realităților imediate și nemijlocite, rămîne în istoria modernă și contemporană ca un moment de referință. Astăzi, evenimentul și-a schimbat haina tighelită cu roșu și se numește Ziua Unității, după cum a fost botezat de țarul de la Kremlin, președintele Vladimir Putin, încă în urmă cu trei ani; pentru a-i schimba percepția și a contribui la armonizarea relațiilor sociale pe fondul noilor realități politice – își motivează acesta decizia. Nu știm, dar vom afla chiar în această zi, dacă marea Piață Roșie din Moscova va găzdui, ca de atîta zeci de ori pe parcursul vremii, grandioasa paradă militară și demonstrația oamenilor muncii; cîți dintre supraviețuitorii și nostalgicii vechiului regim vor fi prezenți sau își vor scanda lozincile patriotarde pe alte bulevarde ale capitalei ruse. Ori vor intra în conflict cu forțele de ordine. Oricum, viitorul luinos, de aur, al omenirii, propovăduit pentru români de mentorii marxism-leninismului victorios, a rămas doar o promisiune iluzorie rătăcită într-o mare de sloganuri politice, iar veșnicia lui s-a dovedit o premoniție lipsită de realism și substanță.
Stafia cu straie roșii a poposit, cîndva, și pe la noi, cățărată pe blindaje de tancuri cu steaua în cinci colțuri și a rămas aproape cinci decenii. Acum, din ea ne mai sînt doar amintirile. Și urmele: în concepții, în atitudini, în comportamente. Lumina nu ne mai vine de la răsărit și nu ne mai este far călăuzitor. Decembrie ’89 este momentul de cotitură ce a schimbat macazul lui 23 august. Dar reîntoarcerea la normalitate nu se poate face de azi pe mîine, așa că – vorba foștilor cîrmuitori – „să avem răbdare, domnilor/tovarășilor”! Avem, fiindcă nu avem încotro, lucrurile mari și adevărate nu se obțin bătînd din palme, ca la un miting proletar. Dar faptul există și nu poate fi ignorat, minimalizat: sîntem în 7 noiembrie și fila calendarului istoric ne reamintește de evenimentele incredibile consemnate în paginile celebrului roman al scriitorului american John Reid: „Zece zile care au zguduit lumea” (din temelii). Măcar pentru a fi cunoscute și de cei de astăzi.ea la normalitate nu se poate face de az

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!