Starea inițială

Dintotdeauna se vorbește despre starea proastă a drumurilor, a șoselelor, a trotuarelor din România. Se vorbește în zadar. De parcă cei care le-ar construi și le-ar repara nu ar face parte dintre noi, românii; de parcă aceștia nu ar discuta și nu s-ar revolta și ei de starea proastă a drumurilor românești. Se asfaltează, se repară, se pavează, dar în zadar. Drumurile se încăpățînează să rămînă tot proaste, să se degradeze rapid și să arate, în scurt timp, ca la început. Vorba primarului Chiliman din București: drumurile ajung să arate cum au fost INIȚIAL. în ultimii ani s-au asfaltat și s-au reparat mai multe șosele și drumuri din orașul Bacău. De pildă, drumul de pe strada Banca Națională era unul dintre cele mai proaste din întreg orașul. în timpul ultimului mandat al fostului primar Sechelariu s-a reparat și s-a asfaltat și această stradă. Era prin vară. După terminare, strada respectivă arăta – vorba ardeleanului – fain. A venit iarna. Și a trecut. După ce s-au topit primele zăpezi, nu mi-a venit să cred: întregul drum, cel nou, era plin de gropi; ajunsese drumul la forma, la starea „inițială”. Cînd un lucru, reparat sau făcut „de nou” ajunge iar și iar la forma inițială începi să te întrebi dacă nu cumva este vorba de vreun blestem, sau dacă nu cumva se dorește ca acel lucru să revină mereu, mereu la forma inițială. Pavajele și trotuarele din centrul Bacăului, oricîte reparații ar suporta, se încăpățînează să revină la forma inițială. Iar respectiva „formă inițială” parcă ar aparține unei epoci de graniță dintre epoca primitivă și evul mediu. Evul mediu românesc, nu occidental, desigur. Cineva s-ar putea întreba: de ce să dorească să ajungă, drumurile de pildă, la forma inițială, adică să arate mereu prost? Există un răspuns la o astfel de întrebare, chiar dacă întrebarea și răspunsul, într-un astfel de caz, țin de sfera patologicului. Răspunsul ar fi, credem noi: din motive psiho-sociale – ceva de genul „dacă nu mai există cozi, cum mai putem să ne pierdem timpul?!” sau „dacă prețurile devin rezonabile, ce mai putem să facem cu banii care ne rămîn?!”.
Aceste gînduri mi-au fost prilejuite de scandalul – zic eu, semnificativ – privind trotuarele pavate din fața „palatului” lui Gigi Becali, din București. După cum se știe, primarul Chiliman, al sectorului I din Capitală – imediat l-a amendat pe domnul Becali cu un miliard de lei și a trimis oameni care au scos bordurile de marmură și pavajul cel nou ca să ajungă trotuarul cu pricina la starea și la forma inițială! Incredibil ce se poate întîmpla în România! Și mai incredibil e faptul că există oameni care dau dreptate primarului!, atît de haotizat a devenit mentalul românesc actual. Deci: se găsește un om gospodar și mîndru care face curat în fața casei sale, iar Stăpînul ținutului îl amendează, apoi aduce căruța cu bălegar și o răstoarnă acolo unde omul făcuse curat pentru ca locul să ajungă din nou la stare inițială!
Faptul acesta rămîne, chiar dacă primatrul avusese ceva personal sau politic cu domnul Gigi Becali. De fapt, n-ar trebui să ne mirăm prea mult dacă ne dăm seama că, de pildă, cei care au pus mîna pe putere în decembrie ’89 au făcut tot posibilul, cu prețul degradării întregii țări, să arate cît de rău trăiește omul în societatea capitalistă „putredă”. Acei oameni reprezintă, de fapt, paradoxul care macină România și în ziua de azi: Ei sînt mari patroni și multimiliardari și, în același timp, ei urăsc societatea capitalistă din două motive: pentru că așa au fost învățați în adolescență și în tinerețe și pentru că ei înșiși sînt persoane mediocre, incapabile să învețe ceva nou. Dar se mai desprinde încă un aspect din răzbunarea prostească a primarului asupra lui Gigi Becali, și anume: cel puțin din anul 1990 încoace SELECȚIA NATURALĂ – morală, spirituală și managerială, în România, este INVERSĂ. Adică, în majoritatea posturilor și funcțiilor de conducere și decizie, inclusiv din sfera politică, ajung oameni cu orgolii și ambiții de regi, dar cu spirit și calități umane foarte reduse. în astfel de cazuri studiile superioare, licențele și masteratele se dovedesc neputincioase, titrații respectivi nedînd rezultatele așteptate, pe măsura diplomelor domniilor lor. Plus că astfel de indivizi care acced foarte ușor pe scara ierarhică sînt „dotați” din plin cu un întreg evantai de minusuri umane și defecte: lăcomie, optuzitate, spirit dictatorial, ură și invidie față de cel priceput și eficient, ură față de științe, față de arte și, bineînțeles, față de libertățile și drepturile umane. Și atunci, vorba lui Lenin: ce-i de făcut?! S-ar putea ca pe lîngă nevoia poporului de un nou „Țepeș”, să mai fie nevoie și de un nou „Lenin”, dacă tot este cazul să revenim mereu și mereu la forma și la starea INIȚIALĂ! (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!