~2 min lectură 0 comentarii

Statisticile sărăciei! Care este puterea de cumpărare a băcăuanilor și câți au ajuns să trăiască din venitul minim garantat

Ella Craciun

Băcăuanii sunt pe podium în topul sărăciei. În luna septembrie, am ocupat locul al doilea pe țară la numărul de persoane care au încasat venit minim garantat. 9.010 beneficiari s-au aflat în plată, suma medie fiind oricum extrem de mică, de 271 de lei. Înaintea noastră se mai află doar județul Dolj, cu peste 11 mii de beneficiari de VMG. 

În același timp, avem cel mai mare număr de familii care sunt în diverse situații dificile, peste 10 mii având nevoie de alocații de susținere. Media plăților a fost de 170 de lei către aceste familii.

Puterea de cumpărare, sub media pe țară

Un studiu realizat de compania GfK concluzionează că puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 14 la sută față de anul trecut, dar este în continuare cu 60 la sută mai mică decât a europenilor. 

Media sumei pentru cheltuieli și economii a unui român este de 5.881 euro, iar rezultatele studiului mai arată și cât de polarizată e țara noastră, în funcție de regiuni. Bacăul și Iașiul stau cel mai bine în regiune, pe ultimele locuri privind puterea de cumpărare fiind Suceava și Neamț, apoi Vaslui și Botoșani. 

Bacăul face parte din grupul județelor cu putere de cumpărare sub media națională alături de Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Iași, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Sălaj, Mureș. În medie, un băcăuan are la dispoziție puțin peste 4.700 de euro, din care își acoperă cheltuielile legate de alimentație, întreținere, servicii, energie, pensii private și planuri de asigurare, precum și alte cheltuieli, cum ar fi vacanțele, cheltuieli de transport și de consum zilnic. Fondurile europene, infrastructura și o industrie dezvoltată sunt atuurile altor județe aflate în fruntea clasamentului. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.