• crede Constantin Avram, care a vrut și el să părăsească România în 1984
Într-o fotografie care a făcut înconjorul agențiilor de presă din toată lumea, inginerul băcăuan Constantin Avram a fost surprins, pe 22 decembrie 1989 la prînz, braț la braț cu mai mulți colonei de armată. Cordonul din fața unei mase de manifestanți, prima barieră în calea gloanțelor. „Am fost trimis în delegație la București, chiar pe 22 decembrie. Eram convins că se va întîmpla ceva, pentru că, pe 20 decembrie, remarcasem pe cerul Bacăului două curcubee. Știam că e un semn. Apoi, pe 21, am sesizat fluierăturile și țipetele care s-au auzit la mitingul organizat de Ceaușescu. Am ajuns în București pe 22 decembrie, la ora 7,00. Toată circulația în zona Unirii – Piața Universității – Intercontinental era blocată. M-am dus la Uzina „23 august”, unde aveam treabă, și am văzut cum plecau muncitorii spre centru. M-am urcat într-un metrou și am mers și eu acolo. Metroul nu circula mai departe de Piața Unirii, în încercarea de a nu mai alimenta piața cu manifestanți. Am fost sfătuit, eu și alții, să renunț la încercarea de a ajunge în vîltoarea evenimentelor”, povestește Pitu Avram, fără să încerce să epateze.
Odată ajuns la suprafață, în zona magazinului Cocor, a văzut, scris cu vopsea pe trotuar: „Jos Ceaușescu”. A înțeles că începuse revoluția și nu a ezitat nici o clipă să se alăture mulțimii de oameni curajoși. A luat un steag, i-a făcut gaură șI a mers pe un tanc. În București începuse să se treagă. „În Piața Aviatori s-a făcut un cordon din militari, care încercau să țină pavăză manifestanților. M-am alăturat și eu lor, cu o dorință de liberatate pe care aproape nu o pot descrie. S-au tras gloanțe oarbe deasupra noastră. Am ajuns la Palat, dar am refuzat să mai intru. Pierdeam trenul spre Bacău”, își amintește Avram, care s-a urcat în tren și, împreună cu un grup de tineri, a cîntat tot drumul refrene „la modă” în acel moment.
Constantin Avram recunoaște că, atunci, în primul rînd, i-a fost frică. „Mă gîndeam că, dacă mișcarea populară nu reușește, singura mea variantă era să părăsesc țara. Eram conștient că unica șansă este ca oamenii din toate județele să iasă în stradă”, spune Constantin Avram.
1989 nu a fost singurul moment cînd actualul om de afaceri și-a pus problema plecării în străinătate. Prin ’84 – ’85 se gîndea foarte serios la fuga în Occident. Mai ales că, la noi, lucrurile deveniseră de nesuportat. Singurul argument pentru care a rămas a fost familia. Știa că trebuie să-și ajute mama și frații. „În schimb, îmi pare rău că nu am plecat după Revoluție. La cît muncesc aici, afară eram mult mai realizat. Nu-mi pare rău că am rămas, pentru legăturile de suflet, pentru prieteni șI familie. Dar, altfel, mi-ar fi fost mult mai bine în Occident. E drept că m-am gîndit și la faptul că, dacă plecăm toți, ce mai rămîne aici? Din păcate, tinerii de azi nu mai gîndesc așa. E drept, ei sînt aproape împinși să părăsească țara. Noi îi școlim, îi pregătim, dar nu știm să-i stimulăm. Se duc și își vînd inteligența în toată lumea. Iar noi ne vom trezi într-o zi fără cadre calificate. Totul pornește de la politica guvernelor care s-au succedat după 1989 și care n-au fost capabile să stimuleze tineretul. Faptul că, la recensămînt, s-a văzut că sîntem cu un milion mai puțini ar trebui să ne dea serios de gîndit”, crede Constantin Avram.
Lasă un răspuns