Ștefaniada

Povestea copilăriei viitorului voievod

S-a născut și a copilărit Ștefan la Borzești? O întrebare care i-a pus în încurcătură pe cercetătorii istorici. Pentru ipoteza nașterii și copilăriei sale la Borzești sînt cîteva legende, două poduri atribuite viitorului domnitor, precum și o pisanie. Contra acestei ipoteze – lipsa unor documente scrise.

Primul care a făcut cunoscută legenda „Stejarului din Borzești” a fost nuvelistul N. Gane. Subiectul era simplu: Ștefan se juca cu alți băieți din sat. Se împărțiseră în două cete: una – a românilor condusă de Ștefan; alta – a tătarilor avînd în frunte pe bunul său prieten Gheorghe. Ceata lui Ștefan reușește să-i înfrîngă pe „tătari” și hotărăște să-l judece și să-l condamne la spînzurătoare pe șeful lor Gheorghiță. Agață o frînghie pe creanga unui stejar, o înfășoară în jurul gîtului lui Gheorghe, dar… ca din pămînt sosesc adevărații tătari. Copiii fug, se risipesc. Din nefericire, de creangă rămîne prins Gheorghiță. Tătarii îl străpung cu sulițele pînă îl ucid.

Vor trece anii, Ștefan, ajuns domnitor, își va aminti de întîmplarea nefericită din copilărie. Prinzînd un „mârzac”, fiu al hanului tătărăsc, el îl va duce și ucide, ca și pe Gheorghiță, pe creanga aceluiaș stejar.

În 1997, o profesoară, Ortansa Racoviță, se află la Borzești. Era în căutare de materiale pentru cartea sa „Dicționar geografic al județului Bacău”. Află, și ea, de legenda uciderii lui Gheorghiță, prietenul din copilărie al lui Ștefan cel Mare. Această legendă diferă, însă, cu mult de cealaltă legendă, povestită de N. Gane. Stejarul este înlocuit cu un nuc, de a cărui creangă, în,joacă, este atîrnat în ștreang, Gheorghiță. Un iepure apărut îi face pe copii să alerge după el, uitîndu-și prietenul de joacă în ștreang, care va muri acolo. Mai tîrziu, și într-un caz, dar și în celălalt, Ștefan – ajuns domn al Moldovei, își va aduce aminte de trista întîmplare din copilărie și, în amintirea prietenului său de joacă, va ridica biserica, la 1494.

Pînă acum, doar legende. Să vedem ce ne spune chiar ctitoria sa. De regulă, Ștefan zidea cîte o biserică în amintirea unei bătălii. Biserica din Borzești face parte din rîndul celor construite la sat, precum cele din Milișăuți (1487), Pătrăuți (1487), Războieni (1496), Volovăț (1500 – 1502), Reuseni (1503-1504). De ce a ales Ștefan tocmai Borzeștii, un sat oarecare pierdut printre codrii seculari? Un răspuns îl dă pisania din dreapta intrării: „Io, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, și cu prea iubitul său fiu Alexandru, am zidit această casă, care este la Borzești pe Trebeș, a Adormirii preasfintei născătoare de Dumnezeu, întru rugă sieși și întru amintirea răposaților, îniantașilor și părinților lor, și care s-a început a se zidi în anul 7001 (1493), luna iu(lie) 9 și s-a sfîrșit în anul 7002 (1494), dar al domniei lui al 30 și al optulea curgător, luna octombrie 12”.

Ștefan a înălțat acest lăcaș de cult cum o spune clar pisania „întru rugă sieși și întru amintirea răposaților, înaintașilor și părinților lor”. Dar, măritul domnitor nu-și ridica ctitoriile sale la întîmplare și oriunde. În legenda „Trisfetitelor”, norodul zicea că bisericile lui Ștefan cel Mare au toate stahii (suflete) în zidurile lor”. Pentru aceasta se fura umbra unui om cu ajutorul unui fir de trestie. El se îngropa la temelia bisericii, iar cel căruia i se fura umbra nu mai avea de trăit decît 40 de zile sau cel mult un an de zile. După aceasta, el se va preface în stahie și va proteja construcția. Meșterii lui Ștefan degeaba alegeau în primul rînd terenul cu mare grijă, evitînd „locul bătut de Solomonari, unde bat vînturile rele, vîrtejuri nebune, unde se aud zgomote ciudate sau unde cineva a făcut solomonării”. (Eugen ȘENDREA)