• Știința Bacău – Unic Piatra Neamț 3-1 (25-18, 25-21, 20-25, 25-20)
VOLEI FEMININ – DIVIZIA A: Partida de volei din etapa a 6-a a Superligii feminine de volei dintre Știința Bacău și Unic Piatra Neamț a fost mult mai echilibrată decît cea din Cupă, de miercuri, cînd studentele s-au impus cu 3-0. De această dată, Știința a cîștigat ceva mai greu, cu 3-1 (25-18, 25-21, 20-25, 25-20), după o oră și jumătate de joc. Nici frigul din sală nu a fost în măsură să grăbească deznodămîntul partidei în care studentele nu s-au mai concentrat ca în urmă cu cîteva zile iar nemțencele au forțat mai mult în speranța obținerii unui rezultat favorabil.
Ca de obicei, echipa nemțeană a fost sprijinită acustic de o numeroasă galerie care, alături de cea băcăuană de la FCM, a adus numărul spectatorilor la circa 800, cam tot atîția cîți au fost și la meciul de Cupă. De această dată, Gheorghe Ștefan, președintele Ceahlăului, a lipsit, lăsînd pe umerii patronului Vasile Ouatu aprecierele la adresa arbitrilor. Apropo de „judecători”, aceștia, pe numele lor Lucian Năstase și Mirel Zaharescu, ambii din Galați, au avut cîteva decizii care au stîrnit reacții de o parte și de alta, dar nu se poate spune că arbitrajul a influențat soarta partidei. Știința a obținut, pe merit, cea de a cincea victorie din tot îtîtea posibile și conduce în clasamentul Superligii cu maximum de puncte, 10.
Pentru toate cele opt echipe din prima divizie va urma o perioadă de foc, cu meciuri sîmbătă, miercuri, sîmbătă. „Nu ne avantajează deloc aces ritm, mai ales că venim și după un sezon obositor în Cupa Confederației. Acum se va vedea care este stadiul pregătirii fizice al echipelor”, spune Florin Grapă, antrenorul principal al Științei.
„Ca români ce sîntem, nu putem trata cu aceeași seriozitate două meciuri consecutive”
Setul întîi a debutat cu o perioadă de tatonare. Scorul a fost deschis printr-un blocaj al Melaniei Alexe, după care nemțencele au preluat inițiativa și au condus la unul sau două puncte pînă la 10-10. Grație punctelor realizate de Ihnatușa, Alexe și Antal, cu sprijinul ridicătoarei Polisciuk, Știința s-a distanțat constant și a cîștigat primul act cu 25-18. Unic a pornit mult mai bine în actul secund, avînd la un moment dat un avantaj consistent, 1-7. A urmat perioada bună a studentelor care au egalat, din nou, la 10, apoi echilibrul s-a păstra pînă la 14-14. Finalul de set a aparținut iarăși băcăuancelor care s-au impus cu 25-21. Blocajul gazdelor nu a mai funcționat la fel în setul al treilea și, după 6-6, nemțencele au luat jocul pe cont propriu și, pe fondul relaxării băcăuancelor, au redus fără probleme din handicap, 20-25, după ce au avut și 17-24. Actul al patrulea, care avea să fie și ultimul, a fost unul pe muchie de cuțit. Ajunse la 12-10, datorită, în special, punctelor realizate de Căpățînă și Marljukic, fetele de la Unic sperau să ducă meciul pînă în tie-break. Nu s-a întîmplat așa întrucît studentele au reușit să strîngă rîndurile și să încheie conturile, 25-20. Altfel, numărul greșelilor, în special a celor din serviciu, a fost mare atît de o parte cît și de cealaltă.
„Știam că va fi un meci mult mai greu decît cel de miercuri. Din păcate, ca români ce sîntem, nu putem trata cu aceeași seriozitate două partide la rînd. Am mai spus-o că prefer să jucăm prost și să cîștigăm decît să jucăm bine și să pierdem”, a declarat Grapă.
Știința: Polisciuk – Alexe, Ihnatusha, Antal, Pînzaru, Chivorchian / Țolișteanu; antrenori Florin Grapă și Melu Manta;
Unic: Unic: Mutașcu – Căpățînă, Marljukic, Ghionea, Ionescu, Nedelcu (Borki), (Voivod) / Măstăhac; antrenor Viorel Moșioru. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns