Contribuabilii persoane fizice pot dispune asupra destinației unei sume de pînă la 2% din impozitul pe venitul anual datorat pe anul 2005, pentru sponsorizarea unei singure entități non-profit care este înființată și funcționează potrivit legii. Cine sînt aceste entități și cum poate fi exprimată opțiunea de transfer am aflat de la purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu.
„În sensul legii – a precizat Maricel Radu -, se consideră entității non-profit asociațiile și fundațiile care au ca domenii de interes general dezvoltarea economică, culturală și socială, promovarea și apărarea drepturilor și libertăților omului, promovarea sănătății, educației, științei, artelor, tradițiilor, culturii sau prezervarea monumentelor culturale. De asemenea, intră în această categorie asistența socială, ajutorarea săracilor și defavorizaților, asistența oamenilor dezavantajați fizic, a copiilor și a persoanelor în vîrstă, activitatea de tineret, sporirea cunoașterii și participării civice, protejarea mediului și naturii, sprijinirea religiei și valorilor umane, susținerea bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice și infrastructurii, sprijinirea sportului. în această categorie se înscriu și asociațiile și fundațiile care au ca domenii interesul unei comunități (cartier, localitate, unitate administrativ-teritorială), al unui grup de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc un obiectiv comun sau au aceleași opinii, aceeași cultură, orientare religioasă, socială, profesională și altele”. Cultele religioase recunoscute în România se încadrează în sintagma „entități nonprofit care se înființează și funcționează potrivit legii” regăsită în cuprinsul textului de la art. 57, alin. (4) și la art. 84, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 163/2005 privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Cererea, în cazul persoanelor care au obținut venituri numai din salarii sau formularul 200 – Declarație specială privind veniturile realizate în anul 2005, în care se înscrie destinația sumei reprezentînd 2% din impozitul pe venitul anual datorat, însoțite de un exemplar al fișelor fiscale pe anul 2005, se depun la organul fiscal de domiciliu, pînă la data limită de depunere a declarațiilor de venit, respectiv pînă la 15 mai 2006. „Operațiunile de virare – a mai precizat Maricel Radu – pot fi efectuate numai dacă datele înscrise de contribuabili privind organizația non-profit sînt corecte privind denumirea entității nonprofit, cod de identificare fiscală al entității nonprofit, Cont bancar (IBAN) al entității nonprofit. Neprezentarea opțiunii de direcționare a sumei reprezentînd pînă la 2% din impozitul pe venitul anului 2004, pînă la termenul de 15 mai 2006 prevăzut pentru depunerea declarației de venit, atrage pierderea dreptului de a opta ulterior asupra destinației acesteia”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.