Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Bacău au reușit să îl rețină pe Ciprian Ionuț Toia, în vîrstă de 18 ani, care este principalul suspect în cazul unui omor comis la finele săptămînii trecute. Mai exact, crima a avut loc sîmbătă seara, în localitatea Secuieni, din comuna Odobești, iar victima este Ermina Ciurea, în vîrstă de 79 de ani. Cadavrul a fost descoperit de fiul bătrînei, care a venit acasă de la Bacău și și-a găsit mama moartă în pat. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că din casă lipseau în jur de 1,5 milioane de lei, adică toată pensia pe care Ermina o primise cu trei zile înainte, și mai multe obiecte de valoare. Totul din jur dovedea că mobilul crimei a fost jaful. Anchetatorii au stabilit un cerc de bănuiți, iar cercetările au arătat că cele mai multe dovezi se îndreprau împotriva lui Toia. Acesta a recunoscut omorul, urmînd să se stabilească dacă a și violat-o pe bătrînă. Tînărul ar putea fi acuzat de omor și condamnat la 15 ani de închisoare. (Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns