Strategii pentru dezvoltarea economică a Bacăului

Administrator

Municipalitatea băcăuană a accesat fonduri în valoare de aproape 200 de milioane de euro, care vor fi investiți în infrastructură în maxim doi-trei ani. „Știm bine că investitorii nu vin la noi dacă nu au infrastructură solidă – a precizat primarul de Bacău, Romeo Stavarache. Vrem ca investitorii să ne caute și ne mai dorim ceva: ca în mediul economic al Bacăului să primeze concurența, ca aceasta să stea la baza tuturor activităților începînd de anul viitor. Dacă media din impozitul pe venit strîns în Bacău (cei 47% pe care îi strîngea Primăria) era undeva la 20 – 23 de miliarde de lei pe lună, din a doua jumătate a anului trecut această sumă aproape s-a dublat. Minima a fost de 33 de miliarde de lei, dar am avut și luni cu 47 de miliarde de lei. Asta înseamnă că se lucrează și că oamenii își plătesc impozitele pe venituri și salarii corect. Este un indicator care spune că economia orașului Bacău se mișcă și este o economie sănătoasă. âmi doresc să putem spune, la anul, că în Bacău nu s-au mai închis firme, ba s-au înființat mai multe firme”. Dacă la acest capitol orașul stă bine, forța de muncă a devenit deficitară. „Dacă anul trecut am avut o rată a șomajului de circa 2% – a mai spus primarul de Bacău -, în acest an au apărut domenii în care necesarul de forță de muncă nu poate fi acoperit nici chiar din comunele din jurul Bacăului. Cel mai bun exemplu este societatea Wear Company, care intenționează să aducă forță de muncă din afara țării. Trebuie să fim pregătiți pentru aceasta, pentru că și la noi concurența își va spune cuvîntul”. Aproximativ 1.500 de confecționeri chinezi ar urma să vină să lucreze în Bacău. Ei ar trebui să fie angajați de Wear Company, o societate care produce în principal echipamente sportive.
Vizavi de problemele de dezvoltare ale Bacăului și ale județului Bacău, ridicate la sfîrșitul săptămînii trecute de prefectul Gabriel Berca și de Romeo Stavarache, la o reuniune cu oamenii de afaceri din întreprinderile mici și mijlocii, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, Doru Siomovici, a remarcat preocuparea autorităților băcăuane pentru strategiile de dezvoltare. „Facem și noi un apel către investitori, către mediul de afaceri – a spus Simovici -, ca prin asociațiile de afaceri, prin Camera de Comerț și patronate să participăm cu toții la elaborarea acestor strategii. Să elaborăm strategii sectoriale, prin patronate, după care să facem o strategie județeană. Am și făcut o propunere prefectului Berca, să facem împreună o strategie a județului Bacău în agricultură, apoi și pe celelalte sectoare de activitate. Inclusiv prin structurile regionale care există – Agenția pentru întreprinderile Mici și Mijlocii, Agenția de dezvoltare regională, ca prin atragere de fonduri să întocmim și o strategie la nivel regional care să dea o viziune mai realistă asupra strategiei națioanle de dezvoltare”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.