~2 min lectură 3 comentarii

Străzile Mioriței și Vântului vor intra în reparații capitale

Claudiu Tanasescu

străzilor Mioriței – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriței . „Valoarea totală a lucrărilor este de circa 10,6 milioane lei, iar durata acestora, conform contractului, este de maximum 12 luni” – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău.

SONY DSC

Claudiu TĂNĂSESCU

Primăria municipiului Bacău a emis ordinul de începre a lucrărilor de reabilitare a infrastructurii urbane pentru zona
Lucrările constau în reabilitarea integrală a trotuarelor, în suprafață de 25.800 mp, a suprafeței carosabile – 37.000 mp, amenajarea a 600 de noi locuri de parcare și accese parcări, cu o suprafață totală de peste 16.000 mp. Vor fi modernizate și rețelele de apă potabilă și canalizare, iar pentru iluminatul public sunt prevăzuți 91 de stâlpi, cu lămpi economice.

Reabilitatea întregii zone se realizează cu finanțare europeană, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), plan care presupune investiții totale de circa 35 de milioane de euro în infrastructura din municipiul Bacău. Podul peste râul Trebeș, Calea Moinești, pasarela Mărgineni, străzile Mioriței, Vadu Bistriței, I.L Caragiale, Milcov, Ștefan cel Mare și Energiei și pasarela Narcisa sunt principalele obiective de investiții derulate prin PIDU, aflate în diverse stadii de execuție.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    asphaltos pireu
    23 octombrie 2013, 05:39
    0

    Sa inteleg ca strada Milcov e parfum pe langa Mioritei…… logic ar trebui inceput cu ce e mai stricat dar e mai usor sa torni asfalt peste asfalt decat sa pornesti de la baza ….

  2. D
    Dragoş
    23 octombrie 2013, 23:48
    0

    lucrările la aceste străzi când vor începe?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.