Structura acționariatului de la Sofert s-a reașezat

Administrator

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății Sofert Bacău a aprobat, la începutul acestei săptămîni, actualizarea structurii
acționariatului în urrna vînzării tuturor acțiunilor Societății de Investiții Financiare Moldova, Astfel – se arată în comunicatul trimis ieri, 14 iunie, pieței de capital de administratorul unic a Sofert, Corneliu Cârnu -, compania Interagro București deține 59,28% din capitalul social, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS 14,22%, iar societatea Interaction 6,38%. Peste 20% din acțiunile Sofert aparțin unui grup eterogen de acționari. Față de anul 2000, Interagro a pierdut la Sofert un pachet de acțiuni în favoarea AVAS, în contul datoriilor la stat ale combinatului, iar acțiunile SIF Moldova s-au împărțit între compania Interaction și un grup de acționari. SIF Moldova a avut, tot în anul 2000, aproape 16% din capitalul Sofert.
Acționarii Sofert au mai constatat că pînă în acest moment nu există nicio propunere privind reorganizarea societății, care se află de mai multe luni în reorganizare administrativă. De asemenea, acționarii de la Sofert au aprobat, în calitate de acționari cu 24% din capitalul social al nou-înființatei societăți Global Serv Bacău – desprinsă din combinat – retragerea administratorului Liviu Meliș și numirea administratorului Ilie Leahu, care va avea și funcția de
președinte al Consiliului de Administrație al acestei societăți. Structura acționarilor de la Global Serv s-a modificat în ultimul timp, odată cu moștenirea acțiunilor acționarului Gheorghe Chelaru, preluate de succesoarea Tatiana Chelaru.
Odată cu raportarea, pe piața de capital, a rezultatelor AGA, Sofert reintră la tranzacționare, la Bursa de Valori București, de astăzi, 15 iulie. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.