Sub semnul comuniunii semnificanților

Se vorbește, mai ales odată cu declanșarea criticii modernismului prin postmodernism, despre o (nouă) economie a bunurilor simbolice (Pierre Bourdieu, Economia bunurilor simbolice, Ed. Meridiane, 1986). Dar ce poate fi mai concentrat în planul mijloacelor decît un semn care, în funcție de context și de „cititor” decodează în mintea acestuia cine știe ce mesaje (adevărate sau nu, precise sau nu, utile sau nu)? Semnele-text (litere combinate), semnele-semnale de alertă, de atenționare sau de stîrnire a senzualității au valori/ utilități/ finalități adesea mult mai substanțiale decît obiectele pe care le desemnează sau le reprezintă.
În popor se vorbea despre soarta nefastă a „celor însemnați”, respectiv a celor care – avînd un semn distinctiv vizibil – erau lesne remarcabili și „luați la ochi” de ceilalți. Gorbaciov a apărut multora ca „omul cu semn” pe frunte, deci „om în-semn-at” care avea să producă schimbări majore, dar care urma și să fie schimbat…
În cultura franceză studierea semnelor și a relațiilor dintre acestea și a sensului lor pentru oameni se numește semiologie (știința / teoria semnelor), iar în cultura anglo-saxonă se numește semiotică (semiotics). În treacăt fie spus, unii traducători de la noi ar traduce termenul „semiotics” cu „semiotie” sau cu „seminomie” devreme ce încă traduc „economics” cu „economie” și nu cum ar fi normal – cu „economică”. Deocamdată, mai important mi se pare că Bacăul este actualmente capitala semioticii românești, iar această situație ar merita consolidată. Cei care citesc diversele semne (semnificanții) ar putea crea o real-virtuală comuniune a celor care vor, știu și pot să comunice eficient. Nu întîmplător, o reuniune a semioticienilor din România, Europa, America și Asia (Bacău/ Slănic Moldova) a fost recent desfășurată sub titulatura „Semiotica dincolo de limite”. Pentru eventualele aprofundări a ceea ce a însemnat o reuniune științifică serioasă vezi http://semioticstudies.org .
Într-o economie a bunurilor materiale, înalt apreciate de om pentru utilitatea lor vitală, semnele erau ușor trecute cu vederea. Cu alte cuvinte, materialul/ materialismul devansa ca valoare ideea/ idealismul/ semnul. Acum lucrurile s-au inversat complet. După 1950, intrarea clară și irefutabilă în postmodernitatea informațională a consfințit și dreptul de cetate a semioticii ca disciplină științifică cu rol de coagulare transdisciplinară a informațiilor dispuse în miriade de rețele invizibile care se potențează sau se diluează după reguli proprii. Adică economiștii lucrează, acum, eminamente cu informații concentrate în semne importante ca indici, indicatori, prețuri, rate de schimb, ritmuri (de creștere sau de scădere). Riscul de a trăi într-o lume abstractă a semnelor contabile, financiare, statistice etc. este destul de mare, uitîndu-se omul sub noianul de alte semne…
Dispariția granițelor dintre discipline, ridicarea profesioniștilor la cote intelectuale care să permită viziuni largi asupra realului și idealului, pot face loc unei noi (re)lansări a economicului – văzut, de astă dată – ca domeniu de discurs al tuturor mijloacelor (nu doar a mijloacelor materiale și, eventual, bănești, ci a tuturor mijloacelor, informaționale cu osebire). Limba devine o parte a economicului în măsura în care acceptăm definirea economicului ca mod de colectare, combinare și consumare a mijloacelor. În cazul limbilor literele, cuvintele, semnele de punctuație, regulile gramaticale, convențiile de scriere etc. sînt colectate de scriitor în memoria sa, apoi sînt combinate cu mai multă sau mai puțină emoție și inspirație, urmînd a fi apoi consumate de cititor sub formă de texte. Astfel, scriitorul devine un gestionar/ manager de mijloace grafice și stilistice. Despre un scriitor prost/ neinspirat se va spune că practică un management defectuos…
Translarea unor reguli dinspre economică (disciplina care studiază economicul) înspre lingvistică (disciplină care studiază limbajul) și reciproc va avea consecințe pozitive pentru depășirea multor sincope sau poticniri ale ambelor discipline. Este ceea ce se numește interdisciplinaritate. Dar contopirea disciplinelor în arii largi de cunoaștere care nu mai rețin decît vag aminirea fostelor discipline pregătește terenul pentru transdisciplinarizare și apoi spre crearea unui cîmp unic al cunoașterii, mult mai ușor de construit decît își închipuie mulți dintre cei dedați trup și (uneori) suflet specializărilor pe care le servesc.
Specialiștii în economică și în lingvistică (filologie) au deja un drum deschis de către matematicienii Grigore Moisil și Solomon Marcus, ambii preocupați de lingvistica matematică, dar și de semiotică. O aplecare a matematicienilor semioticieni și lingviști înspre ceea ce studiază și economicienii ar fi nu doar reciproc, ci multiplu, profund și îndelung benefică tuturor. (Liviu DRUGUȘ, Universitatea Bacovia) și a sensului lor pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!