SUB SEMNUL UNITĂȚII

Spiritul credinței

• moștenirea spirituală a Patriarhului Teoctist

Romulus Dan BUSNEA

Prea Fericitul Patriarh Teoctist a plecat dintre noi, dar a lăsat în urma sa o moștenire spirituală de necontestat. Poate că acest aspect ar trebui mai mult comentat și chiar supus unei dezbateri publice televizate, așa încît tot românul să conștientizeze importanța misionară pe care a avut-o cel mai înalt prelat ortodox de la noi. Nu trebuie să uităm că în cele două decenii de patriarhat ale PF Teoctist au fost înființate 12 noi eparhii în țară, au fost reactivate 400 de mănăstiri, s-au construit 2.000 de noi lăcașuri de cult și peste 230 de instituții sociale. Dar, printre toate faptele cu adevărat mărețe săvîrșite de Părintele Teoctist pot fi înscrise cu litere de aur cele prin care a reușit să salveze Biserica noastră de la soarta Bisericii Ortodoxe Bulgare – rămase în schismă timp de un deceniu – păstrînd în același timp un anumit echilibru în relațiile cu statul, ca și a luptei secrete pentru Basarabia, care a avut ca scop resuscitarea unei mișcări naționale pentru România în vechile hotare. Referitor la acest ultim aspect, Patriarhul Teoctist a fost cel care a inițiat o acțiune de răsunet concretizată în dialogul purtat cu Biserica Ortodoxă Rusă pentru repararea nedreptăților cauzate pe plan bisericesc și canonic de pactul Ribbentrop-Molotov, în urma căruia Basarabia în mod forțat a trecut sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Tot acest demers a fost interpretat de către partea rusă ca o imixtiune în jurisdicția sa. Moscova nu a rămas pasivă și a orchestrat, pe durata bătăliei cu Patriarhul României, o campanie profesionistă de anihilare publică a lui Teoctist.
Activitatea de patriarh a cunoscut unele dificultăți în anii de păstorire a Bisericii sub comunism, cînd i s-au adus acuzații privind colaborarea cu Securitatea, acuzații derivate mai degrabă dintr-o serie de speculații fără o bază reală. într-adevăr, s-au demolat biserici în București, dar acesta a fost prețul tragic pentru salvarea a zeci sau chiar sute de biserici și lăcașe de cult din alte orașe ale țării, pe care Ceaușescu dorea să le dărîme prin aplicarea proiectului de sistematizare a orașelor românești conform modelului nord-coreean. Nu încercăm să găsim scuze, dar putem fi convinși că dacă Părintele Teoctist s-ar fi opus, ar fi existat pierderi mult mai mari la nivelul Bisericii, al preoților, credincioșilor, mănăstirilor, poate la fel de mari ca cele înregistrate în Iugoslavia lui Tito, unde dictatura comunistă a ras de pe suprafața pămîntului sute de biserici. Părintele Teoctist s-a căit mult pentru acest moment de slăbiciune și a sperat ca ridicînd Catedrala Neamului să-i fie iertate o parte din greșeli. Părintele Teoctist a reușit să păstreze vie tradiția ortodoxiei române, ca și unitatea Bisericii chiar și după 1990, cînd au fost făcute mari presiuni asupra acesteia prin duhul dezbinării, care a căutat atunci să-și facă loc spre inimile multora dintre noi. într-un moment al marilor transformări sociale, în care puterile nihilismului și anti-creștinismului pătrund tot mai adînc în ființa societății noastre, încetarea din viață a Părintelui Teoctist reprezintă o pierdere pentru întreg poporul român. Pînă acum, prin spiritualitatea și permanenta veghe a Patriarhului Teoctist am fost ajutați să ne ferim de a cădea pradă spiritului distrugător promovat de noile religii și concepte care încearcă o redefinire a creștinismului și am fost îndrumați să rămînem credincioși Adevărului veșnic Care S-a făcut trup. Tocmai de aceea moștenirea spirituală a Patriarhului Teoctist va trebui să se reflecte pe mai departe în activitatea misionară și apostolică a celui care va fi desemnat să îl urmeze.e că acest aspect ar trebui mai mult comentat și chiar supus unei dezbateri publice televizate,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!