Suporterii olteni au venit cu patru autocare

Redacția Ziarul de Bacău

Aproximativ 200 de suporteri olteni și-au însoțit echipa la Bacău, făcînd față cu brio celor mai bine de 15 mii de spectatori locali, care, în cele mai dese cazuri, au preferat să înjure arbitrul în loc să încurajeze echipa lui Țiți Dumitriu. Pentru deplasarea la Bacău, clubul din Bănie a pus la dispoziția galeriei nu mai puțin de 4 autocare, patronul echipei, Dinel Staicu, alocînd pentru fiecare autocar cîte 1 milion de lei pentru cheltuielile de pe durata drumului. Înainte de a ajunge la Mărășești, șeful galeriei Universității a sunat la restaurantul din fața Mausoleului pentru a închiria pentru o oră localul. În acel moment, ospătarii au „palmat” tot ce se afla în restaurant, de la băuturi alcoolice și pînă la fețele de masă, pentru a evita astfel dispariția acestora odată cu sosirea galeriei.

În altă ordine de idei, în timpul partidei cele două galerii, a Craiovei și a Bacăului, s-au „ciocnit” verbal în prima repriză, atunci cînd oltenii au strigat: „sînteți penibili!” Răspunsul nu s-a lăsat așteptat: „la olteni, m..e la olteni”. A fost, din fericire, singurul moment nelalocul lui al meciului. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.