Surpriza numită Mărgineni

Administrator

După ce a promovat în diviziai D de pe primul loc al clasamentului campionatului județean, AS Mărgineni pare pusă pe fapte mari și în Cupa României, faza județeană. Concret, aceasta nu a ezitat să învingă la un scor categoric (5-0) pe înfrățirtea Ghimeș, una din revelațiile eșalonului patru, într-un meci contînd pentru semifinalele competiției amintite. în cea de-a doua semifinală, Aerostar II Bacău a obținut o victorie destul de previzibilă (5-1) în fața celor de la Inter Traian. Astfel, finala fazei județene a Cupei României va aduce față în față pe Aerostar II Bacău și AS Mărgineni, într-o partidă ce se va desfășura duminică, 18 iunie, cu începere de la ora 11,00, pe stadionul de la Baza Nautică. în altă ordine de idei, tot dumnică și tot de la ora 11,00, dar pe stadionul „Lucrețiu Avram”, se va consuma restanța Brighthouse Bacău – Royal Plopana din cadrul campionatului județean, categoria „Onoare”. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.