• prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiță, specialist în Genetică, este noul rector al Universității Bacău
Alegerile pentru funcția de rector, prorector și cancelar la Universitatea Bacău au fost pline de surprize. Prima s-a înregistrat la început alegerilor, cînd conf. univ. dr. Doina Cmeciu și-a retras candidatura la funcția de rector, „din considerație față de ceilalți contracandidați”, după cum ne-a declarat. Motivația a fost aceea că era singurul conferențiar universitar doctor în această cursă, însă, în timpul alegerilor, Doina Cmeciu a primit confirmarea titlului de profesor universitar. „Pentru mine, bucuria obținerii acestui titlu este mai mare decît o eventuală alegere în funcția de rector. Sinceră să fiu, așteptam să primesc mai devreme confirmarea de la București, însă ea a venit abia acum”, a afirmat Doina Cmeciu. Cei trei candidați rămași în cursa pentru rector, prof. univ. dr. Gheorghe Pintilie (Facultatea de Inginerie), prof. univ. dr. Vasile Puiu (Facultatea de Inginerie) și prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiță (Facultatea de Științe) au obținut, după primul tur, 12, 10, respectiv, 15 voturi. După cel de-al doilea tur de scrutin, profesorul Ghiorghiță a înregistrat 22 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Gheorghe Pintilie, a obținut 15 voturi.
O altă surpriză a fost retragerea prof. univ. dr. Gheorghe Brabie din cursa pentru fotoliul de prorector cu probleme economico-financiare, unde au rămas Vasile Puiu, Gheorghe Pintilie și Zichil Valentin (Facultatea de Inginerie). După cel de-al doilea tur, foarte disputat, Gheorghe Pintilie a cîștigat cu 20 de voturi, cu trei mai multe decît cele obținute de Vasile Puiu. Pentru funcția de prorector cu probleme de învățămînt disputa a fost între prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu (Facultatea de Științe), conf. univ.dr. Adriana Romedea (Facultatea de Litere) și prof. univ. dr. ing. Gheorghe Simionescu (Facultatea de Inginerie). După turul al doilea, Adriana Romedea a obținut 26 de voturi, iar Constantin Măzăreanu – 11 voturi. Pentru funcția de prorector cu cercetarea științifică și relații internaționale, concurența a fost între prof. univ. dr. Gheorghe Simionescu și prof. univ.dr. Gheorghe Brabie (Facultatea de Inginerie). Primul a obținut 11 voturi, iar cel din urmă 26 de voturi. Pentru postul de cancelar al Universității s-au confruntat conf. univ. dr. Roxana Mironescu și conf. univ. dr. Cătălina Ababei (Facultatea de Educație Fizică și Sport). După numărarea voturilor, profesoara Mironescu a obținut nouă voturi, în timp ce profesoara Cătălina Ababei a cîștigat 27 de voturi.
Așa după cum au afirmat profesorii membri ai senatului Universității, au fost aleși reprezentați ai tuturor celor patru facultăți, fiind și pentru prima oară cînd două doamne ocupă funcții de conducere la această instituție. „Aceste prezențe ne obligă să fim mai responsabili”, prof. univ.dr. Gogu Ghiorghiță, noul rector al Universității Bacău. „A fost o competiție între oameni de valoare indiscutabilă. Mă simt extrem de onorat, dar și speriat de sarcinile care cad pe umerii mei și ai echipei cu care lucrez. Trecem printr-o etapă grea a învățămîntului superior și trebuie să ne gîndim foarte bine pe viitor, cu cine ne asociem, la modul cum o să ne «racolăm» viitorii studenți, cum să găsim soluții financiare pentru a stimula tinerele cadre didactice, care au niște salarii simbolice, ținînd cont de munca prestată și importanța ei”, ne-a declarat Gogu Ghiorghiță, noul rector al Universității Bacău.
„Sînt convins că s-a creat conjunctura ca Universitatea să meargă foarte bine. Îmi place cine este rector, îmi plac colaboratorii”, ne-a declarat Gheorghe Pinitilie, prorector cu probleme economico-financiare al Universității Bacău. „Sînt emoționată, mai ales că am fost studenta acestei universități”, ne-a spus și Adriana Romedea, noul prorector cu probleme de învățămînt. „Va fi o continuitate. Vom încerca să facem ceva mai mult mai ales că funcția implică și relațiile internaționale. Vrem ca totul să fie bine, mai ales că cercetarea va fi un criteriu de evaluare foarte serios în Uniunea Europeană”, ne-a declarat Gheorghe Brabie, prorector cu cercetarea științifică și relații internaționale. (Constantin GHERASIM)
Cine este noul rector al Universității Bacău Gogu I. Ghiorghiță
• născut la 8 septembrie 1943 la Cîndești – Vrancea;
• absolvent al Facultății de Biologie-Geografie, secția Botanică, Universitatea Iași, promoția 1967;
• 1967-1993 – biolog, cercetător pr. gr. III și gr. I la Stațiunea de Cercetări „Stejarul” și Centrul de cercetări biologice Iași;
• doctor în biologie, specialitatea Genetică, 1976, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
• 1993-1996 conferențiar universitar, Universitatea Bacău;
• din 1996, profesor universitar la Universitatea Bacău;
• peste două sute de articole științifice publicate în diverse reviste și volume
• opt cărți și manuale publicate la editur editura Academiei Române, Științifică și Enciclopedică, Tehnică, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași,
• premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, în anul 1980.
Lasă un răspuns