Cum lupta pentru promovare a fost, în seria I a eșalonului trei, tranșată demult în favoarea celor de la Poli II Iași, interesul s-a mutat spre subsol, acolo unde bătălia pentru salvare de la retrogradare pare mai aprinsă ca oricînd. Oarecum liniștită înaintea etapei de vineri, situația s-a complicat simțitor și formațiile băcăuane nu au fost străine deloc de acest lucru. Duelul dintre Pambac și Willy a fost unul cît se poate de interesant. Gazdele au început tare și Zară (26′) a deschis scorul, dar „pinguinii” au reclamat un fault rămas nesancționat în faza premergătoare înscrierii golului. Mai mult, oaspeții se pot plînge și de faptul că arbitrul a avut orbul găinii la un henț în careu al unui apărător de la Pambac. Muștruluiți serios la pauză de către patronul Vasile Păun, „pinguinii” se întorc de la vestiare deciși să plece măcar cu un punct de pe stadionul „Lucrețiu Avram”. Wu Wei ratează incredibil (56′, 58′), dar era clar pentru toată lumea că mitanul doi va avea altă față. Cele două echipe lasă garda jos, ocaziile se mută de la o poartă la alta, dar mingea refuza să intre în ațe. Și, cînd toată lumea se pregătea să plece la vestiare, Voicu găsește, în minutele de prelungire, vinclul porții lui Ursache și aduce un punct de aur celor de la Willy. Cu toate astea, elevii lui Florin Pavel nu au scăpat complet de griji, pentru că atît Rulmentul Bîrlad, cît și Leonard Pașcani au învins în meciurile cu Energia Vulturu, respectiv FCM II Bacău. De altfel, victoria obținută de echipa lui Gogu Munteanu pe stadionul „Letea” este una din suprizele etapei, pășcănenii înscriind singurul gol al meciului prin Alexa (78′). în ceea ce-i privește pe cei de la Aerostar, „aviatorii” băcăuani și-au respectat blazonul și au învins în deplasarea de la Vatra Dornei prin reușitele lui Avădanei (65′) și Ghinga (90′). Gazdele au punctat doar prin Groza (70′) și Dorna își ia la revedere de la eșalonul trei. Rezultatele complete ale etapei: FCM Huși – Poli II Iași 2-3, Rulmentul Bîrlad – Energia Vulturu 2-0, Pambac Bacău – Willy Bacău 1-1, FCM II Bacău – Leonard Pașcani 0-1, Dorna Vatra Dornei – Aerostar Bacău 1-2, FC II Botoșani – Flacăra Brusturi 5-3, CFR Pașcani – Viitorul Liteni 3-0. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.