Faptul că programul de lucru al unui jandarm nu se termină după cele opt ore efective de muncă a fost demonstrat cu prisosinţă zilele trecute, când doi jandarmi aflaţi în timpul liber au reuşit să pună mâna pe doi suspecţi. Unul dintre ei, un bărbat de 62 de ani, din Bacău, a fost prins marţi seara într-un autobuz, după ce i-a furat telefonul mobil unei femei. Jandarmul, aflat în afara orelor de program, l-a imobilizat pe suspect, apoi şi-a chemat în ajutor colegii aflaţi în patrulare, şi care l-au dus pe suspect la poliţie.
O altă faptă asemănătoare a avut loc şi săptămâna trecută, când un alt jandarm aflat în timpul liber a dat dovadă de spirit civic şi a intervenit pentru prinderea unui bărbat care încerca să tâlhărească o femeie, în momentul în care aceasta se urca în maşina personală. Subofiţerul a imobilizat suspectul şi a anunţat echipa de intervenţie, care l-a dus şi pe el la secţia de poliţie. “Cei doi subofiţeri au fost recompensaţi de către inspectorul şef al IJJ Bacău cu citarea prin Ordin de Zi pe Unitate, pentru modul exemplar în care au acţionat şi spiritul civic de care au dat dovadă, astfel de comportament reprezentând un exemplu privind modul de acţiune al personalului în situaţii asemnănătoare” – a declarat lt. col. Sebastian Creţu, ofiţer de relaţii publice la IJJ Bacău.
Având în vedere perioada următoare, a sărbătorilor de iarnă, când au loc aglomerări de persoane cu ocazia desfăşurării diferitelor manifestări culturale, artistice sau religioase, jandarmii recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje, telefoane, etc.), să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi să ocolească traseele sau străzile lăturalnice, pentru evitarea incidentelor nedorite.
(Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns