Sute de copii, restanțieri la vaccinarea antirujeolică

Administrator

Sute de copii și chiar adolescenți au fost depistați că nu sînt vaccinați antirujeolic, deși de acest lucru ar fi trebuit să beneficieze cu mulți ani în urmă. Numai săptămîna trecută au fost identificați și imunizați împotriva rujeolei 136 copii cu vîrste cuprinse între 15 luni și șapte ani și alți 293, între opt și 14 ani, toți fiind restanțieri la vaccinare. „Marea majoritate provin din comunitatea de rromi. Ei au fost găsiți cu ajutorul mediatorilor sanitari. Mai sînt încă mulți restanțieri. Sînt părinți care refuză vaccinarea copiilor, dar, din păcate, nu avem posibilități legale pentru a-i obliga și nici sancționa”, ne-a declarat doctorul Marin Buștuc, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică. Din această cauză, dar și pentru că o perioadă a lipsit vaccinul, în 2005 s-au înregistrat 128 de cazuri de rujeolă, iar în 2006, 13 suspiciuni de boală, dintre care patru au fost confirmate, trei infirmate, iar la șase, analizele sînt în lucru. Dintre cele patru cazuri confirmate, doi sînt copii care nu au beneficiat de vaccin, deși unul are deja șapte ani, iar celălalt, doi ani și opt luni. Pe lîngă restanțieri, au mai fost vaccinați săptămîna trecută 1.386 sugari, între șapte și 11 luni, 408 bebeluși, între 12 și 15 luni, 467 elevi din clasa I și 22 persoane, cu vîrsta peste 14 ani, care au venit în contact cu bolnavi. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.