Sute de mîini stau întinse către elicopterele cu mîncare

Prizonieri în infern
• jandarmii au dus ieri, cu elicopterele, mîncare către sutele de sinistrați blocați între ape n oamenii care nu mai văzuseră de zile întregi pe cineva străin s-au bucurat ca niște copii n murdari din cap pînă-n picioare, cei mai mulți stăteau cu privirile ațintite către cer și cu mîinile întinse după mîncare n unii, convinși că nu vor mai apuca aceste clipe, au început să-și facă cruce și să plîngă de bucurie

Stadionul din Comănești a fost ieri punctul de comandă pentru distribuirea ajutoarelor în localitățile izolate de pe Valea Muntelui. Toate oficialitățile județene și locale, șefii Poliției, ai Jandarmeriei, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență s-au adunat aici pentru a direcționa ajutoarele spre cei care aveau cea mai mare nevoie de ele: sinistrații izolați complet de lume, și pentru care singura speranță venea numai din cer. încă de la primele ore ale dimineții au început să sosească pe stadion conserve, apă minerală, alimente de strictă necesitate. Sub atenta supraveghere a generalului Nicolaie Rugină, șeful jandarmilor din Moldova, toate alimentele au fost atent cîntărite și urcate în burta încăpătoare a elicopterului Ministerului Administrației și Internelor. Era primul zbor de acest fel cu ajutoare pentru sinistrații din această vară, și emoțiile au fost mari la început. Mai ales că toată încărcătura trebuia atent cîntărită și bine proporționată în interior pentru ca zborul să decurgă în condiții normale. Cînd tot echipajul și jandarmii care însoțesc încărcătura sînt gata, ușa se închide și elicopterul prinde a se ridica încet de la sol.
Cu fiecare metru ce prinde înălțime, imaginile sînt tot mai dezolante. Trebuie să ajungem la Apa Asău. Nume parcă predestinat. De la cîțiva zeci de metri, Șupanul și Lăloaia par acoperite cu mîl. Trotușul a mai scăzut, dar urmele viiturii se observă la fiecare pas. Mașini împotmolite, case mîlite pînă dincolo de geamuri, iar la Lăloaia, o jumătate din ceea ce a fost cîndva o casă atîrnă pe o buză de mal, gata-gata să se surpe în Trotuș. Este aproape imposibil să redai în cuvinte ceea ce vezi. Imaginile se succed cu repeziciune și fiecare dintre ele ascunde în spate tragedia semenilor noștri.
înaintăm ușor, pe firul Asăului, spre Apă. Pîrîul aproape își intrase în matcă și aproape nici nu îți vine să crezi de ce a fost în stare să facă. Mărturie stau însă casele distruse și podul surpat, ce îi ține pe săteni izolați de zile întregi de restul lumii. în sfîrșit, ajungem la destinație. Disting oamenii, adunați ciopor, în așteptarea ajutoarelor. Elicopterul mai are doar cîțiva metri pînă la sol, și îi văd pe unii făcîndu-și cruce. Parcă nu le vine să creadă. Jandarmii coboară și își trec din mînă în mînă lăzile cu alimente. Cei cîțiva zeci de localnici se uită mai mult spre aparatul de zbor. Pe chipul lor se citește și o dorință de a pleca și de a uita de tot coșmarul, dar și de a rămîne. Pentru că aici s-au născut și de locul ăsta îi legau măcar amintiri. Chiar dacă nu le-a mai rămas mare lucru. La un moment dat, un bărbat din fața mea începe să plîngă ca un copil. Are palmele bătătorite și hainele-i sînt pline de mîl. Se apleacă ușor, ia o palmă de pămînt, cu care își acoperă fața, apoi rostește un adevăr care-l macină demult: „și dacă mi-ați aduce pămînt, tot n-aș mai avea unde să-și mai fac casă aici”! Apoi se îndepărtează și nu mai spune nimic. Și are dreptate. Pentru că doar printr-o minune s-ar mai putea găsi în Apa Asău un petec de pămînt pe care să se poată ridica o locuință.
După cîteva minute, jandarmii conduși de generalul Rugină termină de descărcat ajutoarele, pe care le lasă în siguranță, pentru a putea fi mai tîrziu împărțite. Urcăm în elicopter și, cu un zgomot înfundat, elicele pornesc și încep să măture vegetația. Oamenii rămîn în urma noastră, tot mai mici pe măsură ce prindem altitudine și dispar după ce trecem coama de deal. âi privesc pe jandarmul din dreapta mea și parcă nu-i mai simt încordarea de pe chip, ca la plecare. Știe că și-a terminat o parte din misiune și că a putut readuce un strop de speranță în sufletele semenilor săi, năpăstuiți de soartă.

Au început să sosească primele ajutoare

Faptul că sutele de familii sinistrate în urma inundațiilor catastrofale au nevoie urgentă de ajutor este un lucru știut. Ceea ce puțină lume știe este că de cîteva zile, unii dintre ei, care nu au avut rude sau cunoștințe la care să se adăpostească, trăiesc în condiții sub demnitatea lor. Așa am descoperit ieri opt oameni, refugiați în casa parohială din cartierul comăneștean Lăloaia, care dorm pe paturi de fier, fără saltele, și care au primit drept ajutor o singură pătură, pe care o împart cu rîndul. Prefectul județului, Gabriel Berca, a dat însă asigurări, că ajutoarele abia acum au început să sosească și că situația se va remedia în timp. „Am primit 200.000 de conserve de la Suceava, 100.000 de pîini de la Rompan București, 50.000 de sticle de apă minerală, plus un camion cu apă de la Harghita, ce va fi distribuită sinistraților din Ghimeș și Palanca. La acestea se mai adaugă zece tone de făină de grîu și zece tone de făină de porumb, zahăr, ulei și motorină, de la rezerva de stat. Toate acestea urmează să le distribuim în funcție de necesitățile fiecărei zone”, ne-a declarat prefectul Berca. Tot începînd de ieri, în toate localitățile afectate de inundații din județ a început campania de vaccinare a populației. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!