Activitatea de înregistrare în baza de date, informare și consiliere a șomerilor din mediul rural, demarată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău încă din luna ianuarie, a condus, săptămîna trecută, la identificarea a 272 de persoane fără serviciu numai la nivelul comunei Ungureni. „în această perioadă au mai fost introduse în evidențele noastre trei persoane din comuna Blăgești, nouă din Podu Turcului, dintre care una a fost deja încadrată pe un post vacant descoperit la clinica Poli Med, 18 din Strugari, 23 din Sascut, localitate în care am identificat și 23 de locuri vacante la societatea cu profil agricol Euro Rin, 11, la Dămienești, trei, la Gura Văii și patru, la Bucium”, a explicat Octavian Țicău, șef serviciu. Bune rezultate au dat și vizitele recente ale reprezentanților Forțelor de Muncă în comunitățile rrome. Au intrat astfel în atenția agenției 24 de rromi din Ungureni, 11 din Tîrgu Ocna, patru din Blăgești, patru din Săucești, trei din Strugari și trei din Gura Văii. „Șomerilor care întrunesc condițiile pentru a beneficia de venitul minim garantat le oferim cu această ocazie și adeverințe necesare la dosarul de ajutor social, spre a-i scuti de drumul pînă la Bacău, adesea mult prea costisitor în situația lor”, a mai spus Țicău. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.