Lunile iulie și august sînt, prin tradiție, luni de vacanță, chiar și pentru copiii orfani. Și cum orice părinte grijuliu se străduiește să le ofere odraslelor vacanțe cît mai plăcuite, „părintele” numit Direcția Generală pentru Protecția Copilului îi va trimite pe copiii din centrele de plasament în diferite tabere. Luareate ale concursului național „Floarea de colț”, Elena Dogaru (premiul I la pictură) și Elena Pricope (premiul special la chimie) au putut alege între Litoral și munte. Ambele au preferat ultima variantă și, drept urmare, vor petrece o săptămînă, în periaoda 1- 8 august, în tabăra de la Mărgineanca, județul Dîmbovița. Sejurul este asigurat de către Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar și Ministerul Educației și Cercetării. La mare vor ajunge 20 de copii din centrele de plasament băcăuane. Ei vor pleca, în perioada 12 – 18 august, în tabăra de la Tuzla pe cheltuiala Asociației de Caritate și Dezvoltare Comunitară „Agape 3” coordonată de părintele Romeo Achivei, a Asociației Elvețiene „Suisse-Roumanie” și a firmei „Bonis”. Alți 240 de copii orfani se vor afla, în perioada 25 iulie – 4 august, respectiv 26 august – 4 septembrie, în tabăra de la Dărmănești, pentru ca 20 de micuți de la Centrul de Plasament nr. 4 din Tg. Ocna să fie oaspeții Centrului de plasament „Luminița” din sectorul 2 al Capitalei. „Este vorba de un parteneriat cu centrul respectiv. 20 de copii de la noi vor sta, timp de 10 zile, la București, în timp ce alți 20 de copii de-ai lor vor veni la Tg. Ocna”, a explicat Sorin Bîrlădeanu, director general adjunct al DGPC. (Eduard CUCU)
Tabere pentru copiii orfani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.