TABLETA DE STIMULOTON

Realitate și posibilitate

Elena BUFTEA

Hegel afirmă primatul absolut al realității; e adevărat, căutarea condițiilor posibilității e abstrasă din real, îl pune pe acesta sub semnul întrebării pentru a-l reconstitui pe o bază rațională, însă în toate aceste meditații realitatea e presupusă ca ceva dat. Trecerea de la realitate la posibilitate este o strădanie de a evita trauma realului, adică de a integra realul ca pe ceva ce are sens, în universul nostru simbolic. Posibilitatea desemnează ceva capabil de a se actualiza, dar și ceva „numai posibil” prin opoziție cu ceva real. Această scindare internă își găsește cea mai limpede expresie în rolurile diametral opuse jucate de către posibilitate în argumentația morală. Exemplu: „Dacă n-ar fi fost corupția guvernării anterioare, am fi putut înfăptui programul pe care l-am promis în campania electorală”. Este asta o posibilitate adevărată, sau doar una goală?
Singura dovadă efectivă că poți face ceva este pur și simplu să faci. Pe de altă parte, atunci cînd se scuză, în modul obișnuit: „Am făcut tot ce se putea, dar nu aveam de ales”, oare în conștiința guvernanților noștri, dacă o au, nu există o voce a supraeului care să-i aducă la realitate? „Nu ai fi putut face mai mult pentru că ești prost sau corupt”. Libertatea, obținută cu sîngele a sute de tineri în decembrie ’89, sînge real, cu care s-a scris pe ziduri „Jos dictatorul și analfabeta” (cum am putut să uităm atît de repede modul cum ne-au manipulat?!) a fost o simplă posibilitate goală. Realul nu e același lucru cu ceea ce există pur și simplu. Poată că înflăcărarea și curajul lor nu au exprimat adevărata noastră natură morală. Poate că sîntem blestemați să nu avem niciodată o libertate reală, poate că sîntem slabi și duplicitari și avem nevoie de o dictatură, altminteri cum poți explica dezastrul actual al țării, după ce am obținut libertatea dorită? Moartea lui Ceaușescu a căpătat, retroactiv, dimensiuni traumatice.
Tot Hegel spunea că ideea de libertate se realizează printr-o serie de eșecuri, fiecare încercare în parte poate să eșueze, dar trebuie să existe o strădanie continuă spre ea, ca tendință ce aparține înseși realității. Există, la noi, mai ales pe plan politic, o ruptură, o fractură deschisă între real și posibil. Un „ales” nu atinge niciodată dimensiunea noțiunii sale, întreaga lui consistență se bazează pe amînarea unor calități pe care pretindea că le are. Modul lui de a-și întări autoritatea este acela de a fi „uman ca și noi”, plin de slăbiciuni, cu care se poate „vorbi normal”, dar cel puțin noi, oamenii de rînd, sîntem obligați să muncim pentru a trăi, pentru a supraviețui în acest infern pe care ei l-au creat dormind în cele două Camere din Parlament sau absentînd și dormind acasă, după o noapte de chiolhan. Nu știu, cu exodul tinerilor, cu acest cancer al corupției, cu această nemăsurată polarizare între superbogați și supersăraci, posibilitatea devine vorbă goală, iar realul se pierde în imposibil? Modul lui de a-și întări autoritatea este acela de a fi „uman

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!