TABLETA DE STIMULOTON

Administrator

Necuvintele lui Nichita

Elena BUFTEA

• „Avem prea puține osii/ pentru roata de carne a trupului nostru./ Unde te duci tu, caleașcă pentru fluturi?/ Unde te duci tu…?/ – Doamne, a fost înaintea mea o caleașcă?/ Cum, Doamne, s-o ajung din urmă?/ – Ia-te după dîra de sînge, prostule,/ îmi răspunde cerșetorul orb” („Caleașca pentru fluturi”, Nichita Stănescu).

Sublimul poem al lui Nichita m-a făcut să înțeleg că încă nu ne-am lecuit de prostie. încă mai încercăm să aducem în casă lumina cu ciubărul și ne mai temem de drobul de sare. Nu ne putem schimba. Creangă și Caragiale au descris o realitate de acum două sute de ani, despre proști și oameni politici corupți, scrisori pierdute și discursuri sforăitoare despre națiune. Cum am evoluat, dacă le regăsim intacte și acum?!
Unii se mai întreabă dacă a fost, sau nu a fost revoluție, încîntînd Occidentul și America.
„Ia-te după dîra de sînge, prostule”.
Ce importanță mai are ce-a fost, dacă nimeni nu se mai gîndește la ei, la cei care s-au rugat atunci sub gloanțe, indiferent din ce pușcă porneau: „Paharele nenorocite/ care sunt trupurile noastre/ doamne, da, doamne, da,/ Să nu le spargi chiar tu în mîna ta/ să nu le spargi chiar tu”.
Numai Nichita, înaintemergătorul, i-a văzut și i-a plîns, murind înaintea lor, numai el, murmurînd lucruri de care el însuși nu știe, le-a descris în necuvinte eroica jertfă: „Vine focul, îmi zise, vine focul/ și-o să vezi cu ochii tăi pietrele înmuindu-se…/ Ai să vezi, îmi spune Daimonul meu, mie,/ ai să vezi…/ – Te aud și ce să fac eu/ chiar dacă te aud ce să fac eu…”. Alții se întreabă acum ce s-a făcut din economia românească de-am rămas numai cu formele de relief?…
Ia-te după dîra banilor, prostule!
Am văzut deunăzi, într-un parc din Moinești, un grup de muncitori care scoseseră dalele de pe marginea aleilor și le așezaseră în stive. Peste cîteva zile am trecut din nou și i-am văzut așezîndu-le la loc, în aceleași șanțuri. Am izbucnit în rîs și i-am întrebat dacă l-au citit pe Creangă. M-au fluierat și au rîs și ei.
Ia-te după dîra banilor, prostule!
Și m-am luat. Am văzut în capătul orașului, lîngă ruina hotelului care ar fi trebuit să facă din Moinești stațiune balneară, un afiș mare pe care scria numele unei firme de construcții din Bacău care, conform contractului cu primăria, trebuia să repare străzile pînă la data de… Despre bani, nimic!
Ia-te după dîra banilor, prostule!
Și iar m-am luat. Am văzut doi muncitori, unul cu mănuși uriașe, gol pînă la brîu, conducînd un fel de buldozer manual și nivelînd asfaltul clocotit pe o temperatură de 40 de grade Celsius, și un altul în șanț, golind o sticlă cu apă. Am izbucnit în rîs, nu i-am mai întrebat de Creangă, dar tot m-au suduit. Totuși, dalele de pe marginea drumului fuseseră scoase și înlocuite și firma a realizat cam 10 metri de asfalt, dar data expirării trecuse.
Nu mă mai iau după nici o dîră, bănuiesc unde s-au dus banii europeni pentru refacerea suprastructurii. Sînt vile și vile și apartamente prin București și pe aiurea. Și m-am revoltat strigînd ca genialul Nichita: „Nenorocitule, tu crezi/ Că poți să-mi rupi din umăr brațul drept?! E mama mea care m-a condamnat la moarte…/ Nenorocitule, tu crezi / că fericit mă poți tu face?! E mama mea care m-a condamnat la moarte”… d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.