Tare-i greu

Vasile COJOCARIU

Un vaiet surd trece pe deasupra țării; trebuie numai să apleci urechea și-l auzi. Cîrtelile celor care se uită cu colțul ochiuluI la tineret, că e nerespectuos, aplecat spre cele rele și ușuratic, se împletesc cu cele ale domnilor care au nostalgia steagului roșu. Bodogănelile din piață, că toate-s scumpe și țăranii ăștia-s cam nerușinați, țin isonul celor care văd cîte un mișmaș în cele mai neînsemnate întîmplări. E greu.
Pe la farmacii parcă e mai liniște de cînd au dispărut cozile, dar nimeni nu bagă de seamă. Urechea e ciulită doar la cel mai mic zvon că s-ar mai scumpi medicamentele, și-atunci să vezi blesteme.
Vaietul vine adesea de pe deasupra cîrciumilor, răzbătînd prin aerul bătucit cu manele. E greu. Toate parcă-s scumpe și țigările încă se mai scumpesc. La sat, bodega e plină – ochi de cum se crapă de ziuă. Salutul e „Bună dimineața și-un rachiu să-ți taie greața”. La „una mică” Imediat se leagă discuția despre politică, mama lor de bandiți care le tot scumpesc pe toate și nu dau bani la oameni. Să ne dea! Că suferă lumea de foame. Să dea statul cu bani în toți, dar mai cu seamă în noi, că doară nu ne-om rupe spatele pe cîmpuri. Că din primăvară, pînă acu cînd s-au luat strujenii de pe cîmp, dădeai cu pușca după un om să-ți vină la treabă: 300 de mii pe zi plus mîncare și băutură. „Adică să-l argățesc eu pe ăla? Mama lui… Mai luăm un rînd? Nu e mai bine de ăia care au lăsat pămîntul pîrloagă și nu s-au mai complicat? Că doară n-o să luăm în arendă să le lucrăm ogorul. Și, în plus, nu rentează. Asta e, nu rentează! Ehehei, lasă că o să fie bine șil a vară cald. Hai să trăim!”
Altul se bagă în discuție și amintește ce recolte minunate de legume se făceau pe vremea colectivei, de se exporta în toata Europa. Toți îl aprobă grav și-i înjură pe bandiții care au distrus minunăție de agricultură, pînă unul își dă seama că recoltele respective se făceau și pe pămîntul lui, luat cu japca de comuniști de la bunicul. Simte nevoia să se delimiteze, cu un pic de jenă, fiindcă tocmai a vîndut terenul la un străin și nu e singurul din sat care a făcut bani buni astfel. Așa că îi înjură și pe comuniști: „toți îs niște hoți! Hai că mai dau eu un rînd”.

E greu. La oraș lucrurile sînt și mai încurcate. Colac peste pupăză mai vin și chinezii ăștia. Ziarele gem de anunțuri de angajări în confecții, dar cine să se ducă, că-s puține parale. Că doară nu i-om umfla buzunarul domnului Lohn pentru patru milioane. Trecem noi și de iarna asta: mai cu un ajutor, ăia de la termoficare să aștepte și lasă că poate apare nea Gigi și la noi să rezolve problemele cu curentul. în construcții e cerere mare de dulgheri, zidari, zugravi și muncitori necalificați, dar e frig și munca e grea a naibii, că dacă era ușoară o luau boierii. Că nu le mai ajunge și-și fac vile și case.
Apropo de case, ați auzit vaietul ce vine dinspre Rotunda? Tocmai acolo au fost duși bieții oameni după ce le-a luat apa toată agoniseala din magherniță. E drept că nu aveau nici acte, nici asigurari, ci niște coșmelii care care parcă puseseră pariu cu vîntul. Doar o răpciugă de cal, trei tingiri și restul bulendre colorate. Auzi, să le facă una ca asta: să-i ducă în case noi, cu termopane, dar fără var lavabil pe pereți! Bug curat!. Păi cum să nu te vaieți? Ce discriminare! De trimis la Haga, sau Copenhaga, pe unde or mai fi ăștia cu Uniunea lor, că ni s-a acrit cît se vorbește de ea. Ne dă bani? Ne dă ajutoare? Atunci e bună. Să fim cu ochii pe Primărie, unde vine tir-ul! Da’ cum să fii atent, dacă s-au făcut casele pe deal? Ai dracu’ să nu vedem noi! Că în rest poate să fie cît de frig. Numai vîntul să nu bată.
Grele vremuri.

Helvetica-R lor care au nostalgia steagului roșu. Bodogănelile din piață, că toate-s scumpe și țăranii ăștia-s cam neruși

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!