– tarifele pentru certificate, autorizații și avize în domeniul construcțiilor emise de CJ Bacău au fost majorate cu 20% – această majorare vine pe lângă cea de 16,05 % impusă de Guvernul României taxelor și impozitelor locale
Ștefan POPA
Guvernul României a aprobat o hotărâre prin care nivelurile taxelor și impozitelor locale din acest an să fie indexate cu rata inflației, și anume 16,05%. Totodată, hotărârea permite consiliilor județene să majoreze taxele cu un maxim de 20 % pentru anul în curs. Consiliul Județean (CJ) Bacău a majorat, în cadrul ultimei ședințe, taxele în domeniul urbanismului la propunerea arhitectului șef al județului.
Astfel, taxa de emitere a certificatelor, autorizațiilor și avizelor în domeniul construcțiilor și cea de eliberare de copii heliografice de pe planuri cadastrale de către CJ Bacău a fost majorată cu 20%. De exemplu, dacă taxa indexată cu rata inflației pentru un certificat de urbanism în mediul urban, pentru o suprafață de până în 150 de metri pătrați, este de șase lei, cu majorarea de 20% va fi mai mare cu 1,2 lei, iar pentru o suprafață de până în 1.000 mp taxa a crescut de la 14 lei la 16,8 lei. Pentru autorizația de foraje sau excavări, taxa a crescut cu 1,6 lei pentru fiecare metru pătrat afectat. Autorizația de construcție pentru chioșcuri, tonete, spații de expunere și cabinete a fost majorată cu 1,6 lei pentru fiecare metru pătrat ocupat.
Taxa pentru copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de urbanism a crescut cu 6,4 lei, ajungând astfel de la 32 de lei/mp la 38,4 de lei/mp. La instituțiile de cultură aflate în subordinea sa, CJ Bacău a păstrat aceleași taxe ca și în 2012. Excepție face Casa Memorială „Ioan Borcea” din Racova, unde taxa de vizitare individuală a crescut cu un leu, iar elevii și studenți care anul trecut aveau intrarea gratuită vor trebui să plătească în 2013 un leu.
marius_torino a zis
In stilul asta descurajati construirea de noi case sau reintoarcerea acasa a celor plecati prin strainatate…