Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat vor fi stabilite, începînd cu 1 iulie 2005, în moneda nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv. De asemenea, fracțiunile de pînă la 49 de bani inclusiv vor fi neglijate. Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, în moneda nouă, cu valori mai mici de 1 leu se întregesc la 1 leu. „Aceeași regulă – a precizat, pentru ziarul nostru, purtătorul de cuvînt al Direcției Gneerale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu – va fi aplicată și pentru obligațiile fiscale stabilite anterior datei de 1 iulie și neachitate pînă la 30 iunie. Această normă este atît în avantajul administrației fiscale în scopul simplificării activităților de gestiune a impozitelor și taxelor, cît și pentru contribuabili, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de declarare și plată a acestora”.
Printr-un Ordin al ministrului finanțelor publice a fost reglementată metodologia de punere în aplicare a prevederilor privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a legii privind denominarea monedei naționale. Conform acestuia, în cazul impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, rotunjirea se efectuează pentru fiecare beneficiar de venit. Contribuabilii sînt obligați să înscrie în documentele de plată către Trezoreria Statului numai sume în moneda nouă, rotunjite la leu, fără fracțiuni în bani. Pentru contribuabilii care beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor fiscale, de natura eșalonărilor, acordate în baza prevederilor legale, s-a prevăzut obligația de a efectua denominarea și rotunjirea pentru fiecare sumă reprezentînd rata lunară din graficele de înlesniri la plată, cu termene de plată după 30 iunie 2005, menționîndu-se modul în care se va face regularizarea obligațiilor rezultate din denominare și rotunjire.
Totodată, avînd în vedere că în administrarea creanțelor fiscale se lucrează cu valori aferente unor perioade trecute, anterioare denominării, s-au prevăzut reguli de înscriere a sumelor în declarațiile fiscale. Astfel, sumele reprezentînd impozit pe veniturile din salarii și contribuții sociale datorate de angajatori pentru luna iunie 2005 se determină conform legii, avînd în vedere baza de calcul exprimată în moneda veche. Sumele rezultate care se declară sau se plătesc începînd cu 1 iulie 2005 se denominează și se rotunjesc la leu. Regula se aplică și altor impozite reținute la sursă, potrivit legii, în cursul lunii iunie 2005. Declarațiile de venit și declarațiile informative privind perioada de pînă la 31 decembrie 2004 inclusiv, depuse după 1 iulie 2005 inclusiv, se întocmesc în moneda veche.
Avînd în vedere suspendarea serviciului public în zilele de 30 iunie și 1 iulie, în cazul în care termenul pentru îndeplinirea unei obligații fiscale s-a sfîrșit în zilele de 30 iunie sau 1 iulie 2005, obligația se consideră îndeplinită dacă aceasta a fost executată pînă la sfîrșitul zilei de luni – 4 iulie 2005. Regula se aplică și pentru acțiunile constînd în exercitarea unor drepturi prevăzute de legea fiscală. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.