În cadrul programului încărcat pe care-l are Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, în acest început de an a apărut un eveniment deosebit, ce-l va avea ca personaj principal pe tenorul scoțian John Innes. Considerat ca fiind unul dintre cei mai valoroși interpreți lirici din Marea Britanie, acesta va susține un concert alături orchestra filarmonicii băcăuane, sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan. Evenimentul va avea loc duminică, 30 martie, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, începând cu ora 19.00.
Acest lucru a putut fi posibil prin colaborarea realizată între conducerea Filarmonicii, Primăria municipiului Bacău și reprezentantul agenției „Eduard Pascal Tour & Travel ltd”, jurnalistul băcăuan Eduard Pascal. El a reușit să-l convingă pe solistul orchestrei Band of Royal Regiment of Scotland să-și facă debutul pe scenele românești în Bacău, având în vedere că John Innes este dorit și la Iași, Timișoara sau Cluj.
„Concertul este rodul unei colaborări începute acum câteva luni – a declarat directorul Filarmonicii, Pavel Ionescu, în cadrul conferinței de presă. Mi-au trebuit zece secunde ca să-mi dau seama de valoarea tenorului scoțian, iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este asemănarea dintre acesta și marele tenor Jose Carreras, ca timbru și interpretare lirică.”
Repertoriul variat pe care îl abordează John Innes promite un concert total, cu treceri de la liric la dramatic ori de la clasic la modern, în funcție de lucrările abordate. Tenorul din Albion va face duet cu soprana Georgeta Grigore, o stea în devenire pe firmamentul muzicii lirice românești, laureată a multor concursuri internaționale de gen. Intermezzo-ul va fi asigurat de baritonul băcăuan George Cojocărescu.
„Doresc ca acest eveniment să fie doar primul dintre multe altele – a mărturisit promotorul concertului, Eduard Pascal. ȘI, dacă va avea succes, sper ca, pe 20 iulie, să invit orchestra Band of Royal Regiment of Scotland să participe la Ziua Aviației Române, aici, în Bacău.”
Ziarul de Bacău este partener media al evenimentului.
Lasă un răspuns