Termoficarea Bacăului, în ruină

Redacția Ziarul de Bacău

rețeaua de termoficare a municipiului Bacău a devenit un veritabil
ciur n de-a lungul anilor nu s-a investit nici un leu în reabilitarea rețelei de termoficare a Bacăului n termenul de viață a rețelei a expirat în urmă cu 15 ani n nu este zi în care, fie între CET și punctul termic, fie între acesta sau centrala termică și consumatori să nu apară vreo avarie

în municipiul Bacău există nu mai puțin de 350,8 kilometri de rețea
secundară (conductele care pleacă de la punctele sau centralele
termice și se opresc la intrarea în blocurile de locuințe) și 31,9
kilometri de rețea primară (conductele care pornesc de la CET spre
punctele termice). Din rețeaua primară, o parte este aeriană, iar
restul, îngropată în pămînt. Din cea secundară, majoritatea este
subterană. Vechimea medie a acestor rețele este de 35 de ani, dar
sînt tronsoane care au fost montate în urmă cu 50 de ani, așa cum
este cel la care sînt racordate blocurile de pe strada Aviatorilor, din
fosta colonie înființată pe cînd s-a construit Aerostar. „Rețeaua
are un grad avansat de uzură. Pentru ea, normativele prevăd o
durată maximă de viață de 15-20 de ani”, declară Iulian Stoican,
directorul Termocet, care exploatează și întreține punctele termice
și rețeaua de termoficare.

Ca după bombardament

Vechimea și faptul că la conductele îngropate s-a infiltrat apă din
pămînt, dar și din canalizare, au făcut ca țevile să se corodeze și să
cedeze în multe locuri. „în Cornișa, de exemplu, rețeaua arată ca
după bombardament. O situație similară este și în cartierul Letea,
pe Aleea Parcului, la rețeaua ce duce la blocurile vechi. Chiar și în
Bistrița Lac, un cartier construit printre ultimele din Bacău, rețeaua
este îmbătrînită”, a precizat Iulian Stoican. Numai pînă ieri, la prînz,
în ultimele 24 de ore, la dispeceratul Termocet au fost sesizate
pierderi de agent termic în rețea la blocul 34 din Cornișa, la blocul
58, str.9 Mai, la blocul 32/A, str.Stadionului, la blocul 3, str.Pictor
Aman, la blocurile 17-19, str.Republicii, și altele.

Consiliile locale anterioare au ignorat sistemul de termoficare

întreaga rețea de termoficare a orașului a ajuns în această stare
jalnică deoarece, de-a lungul anilor, administrația municipiului nu a
investit nici un leu pentru reabilitarea ei măcar pe cîteva tronsoane.
„La Bacău nu s-a făcut aproape nimic pînă în 2002. Consiliile locale
care au fost de-a lungul vremii nu au luat în considerare sistemul
de termoficare al municipiului, deși se știa că acestuia i-a expirat
viața. Alte consilii locale municipale au obținut credite de la BERD,
au modernizat punctele termice și au reabilitat în totalitate rețeaua
secundară. Noi, însă, sîntem în urmă tare cu modernizarea
sistemului”, declară Vasile Drăgușanu, directorul CET.

Distribuția agentului termic a fost ani buni o afacere de familie

Exploatarea rețelelor de distribuție a agentului termic produs de CET Bacău a fost, vreme de ani buni, o afacere de familie. în urmă cu aproape patru ani, cînd SC Termloc SA a decis să împartă
distribuția agentului termic cu celălalt producător de energie termică
din municipiul Bacău, respectiv CET, Romeo Apostol, directorul de atunci al societății, a încredințat distribuția agentului termic produs de această societate către firma REI. Decizia conducerii CET a fost îndelung comentată la acea vreme dat fiind faptul că directorul general al firmei REI era Cristi Apostol, fiul directorului CET, Romeo Apostol. Doi ani mai tîrziu, odată cu trecerea CET în administrarea Consiliului Local și schimbarea conducerii societății, exploatarea punctelor termice devine din nou subiect de discuție. Firma REI, patronată de fiul fostului director al CET, își pierde activitatea, iar distribuția agentului termic este preluată de societatea Egreta, patronată de Dumitru Chiribău, unul dintre apropiații fostului primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu.

Miliarde de lei duse pe apa sîmbetei

Toate societățile care au intermediat, pînă acum, exploatarea rețelelor de distribuție a agentului termic produs de CET au dezvoltat o cifră de afaceri destul de substanțială de pe urma acestei activități. Numai pentru anul 2002, de pildă, Egreta a primit de la CET peste 19,175 de miliarde de lei, fără TVA, bani care acopereau întreținerea a 36 de puncte termice. în anul 2003-2004, Egreta a administrat 45 de puncte termice, însă și suma corespunzătoare contractului de prestări servicii a crescut cu mai bine de zece miliarde de lei anual. în total, pentru anii 2002 și 2003
Egreta a primit de la CET mai bine de 1,7 milioane de dolari. Societatea a realizat și lucrările de intervenție de pe circuitele secundare, adică la țevile sparte de la punctele termice pînă la blocuri. Iar lucrările nu au fost niciodată gratuite, ci întotdeauna plătite cu alți bani de CET. Toți acești bani cheltuiți pe lucrări de reparații rămîn aruncați pe apa sîmbetei, cîtă vreme rețeaua de distribuție arată acum ca o veritabilă stropitoare, iar avariile în rețea apar la tot pasul chiar și acolo unde, mai mult pe hîrtie, apar trecute lucrări de intervenții.

S-au făcut doar cîrpeli

în timp, din rețeaua secundară, de exemplu, s-a schimbat cam 10
la sută, dar și aceasta s-a făcut numai prin cîrpeli. Practic, ceea ce
s-a înlocuit a fost realizat doar prin reparații accidentale, ca urmare
a avariilor apărute pe conducte. Atît Termocet, cît și alte cinci firme
autorizate, sînt angrenate acum în intervențiile accidentale. Dar și
acestea sînt foarte dificil de executat, mai ales dacă pierderile de
agent termic nu sînt la suprafață. Pînă ce reușesc să localizeze
avaria, echipele de intervenție trebuie să sape în mai multe locuri.
„Găsim o pierdere nesemnificativă și la cîțiva metri este una mai
mare. Cedează unde nu te aștepți. Apoi, sînt țevi cu pereții foarte
subțiri și, de aceea, nu poți să faci o sudură. Atunci trebuie să mai
sapi pînă dai de o conductă sănătoasă, ca să te legi de ea. De
aceea, perioada de excuție se lungește”, spune Iulian Stoican. Și,
evident, cresc și cheltuielile. Dacă la începutul anului CET a estimat
că are nevoie de aproximativ 7 miliarde lei pentru intervenții
accidentale, acum deja a ajuns să cheltuiască pentru acestea 22
miliarde lei.

Doar un credit extern ne poate salva

Pentru că rezolvarea problemei nu mai poate fi amînată,
conducerea CET a elaborat deja un studiu de fezabilitate pentru
reabilitarea rețelei secundare. Valoarea investiției a fost calculată la
43,17 miliarde lei. O sumă enormă, de care, firește, Consiliul Local
Bacău nu dispune în prezent și nici în perspectivă. Atunci, de unde
vor fi obținuți acești bani? „Așteptăm o finanțare externă, respectiv
un credit de la Banca Mondială sau BERD, cu termen de
rambursare de 15 ani și o perioadă de grație de 5 ani”, a declarat
Vasile Drăgușanu. Ce sorți de izbîndă va avea acest demers,
rămîne de văzut. Cert este că „ar trebui ca din primăvara anului
viitor să începem investiția, pentru a se cunoaște ceva”, susține
directorul Termocet. (Elena ȚINTARU, Elena SOLOMON)redințat distri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.