SC Termon SRL va încheia în perioada următoare contracte de furnizare a energiei termice cu agenții economici care își desfășoară activitatea în municipiul Onești. Ca și în cazul persoanelor fizice, societățile comerciale vor avea de semnat un contract cu societatea care se va ocupa de producerea, transportul și distribuția agentului termic. Spre deosebire de locatarii blocurilor din Onești, agenții economici trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a beneficia de serviciile SC Termon SRL. În primul rînd, ei trebuie să fie la zi cu plata pentru aceste servicii, trebuie să dețină aparate de contorizare și să fie dispuși să plătească o sumă echivalentă cu 50% din energia termică apreciată a se consuma în prima lună. Sumele vor fi stabilite conform unor norme de specialitate și se vor regla odată cu achitarea primei plăți către noi”, ne-a declarat directorul Termon, Constantin Pavăl.
În ceea ce privește condiția ca societățile să nu aibă datorii, conducerea Termon își explică decizia prin faptul că în municipiu există agenți economici care au datorii de peste 3,5 miliarde de lei, acumulate pînă în prezent, ceea ce înseamnă că încheierea unui contract ar fi păguboasă pentru Termon. Inițial, conducerea Termon hotărîse ca agenții economici să nu beneficieze de serviciile societății și trecuse chiar la debranșarea acestora. În urma unei înștiințări primite din partea Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energetic (ANRE), poziția societății față de aceștia s-a modificat și angajații Termon vor distribui contractele tipizate în următoarele zile. Cei care au fost debranșați, vor fi racordați la rețea pe cheltuiala Termon. (Romeo SĂLBATECU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.