Testele antigen destinate școlilor băcăuane zac nefolosite. Din cele aproape 30.000 repartizate de DSP, au fost utilizate puțin peste 450

Ella Craciun

Dintre cele 28.900 de teste care au fost repartizate de DSP Bacău în unitățile de învățământ, au fost utilizate 458 teste rapide antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS – CoV – 2. 

„Fiecare unitate de învățământ care are cabinet medical școlar a primit un număr de teste rapide antigen, conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății, care a avut în vedere numărul de elevi, personal didactic, didactic – auxiliar și nedidactic din unitate, urmând ca la epuizarea stocului inițial de teste, numărul acestora să fie suplimentat”, a explicat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Bacău. 

Pentru testarea rapidă a copiilor este necesar un acord în scris al părintelui și se face în anumite condiții și doar de către personal care știe cum să utilizeze testele. La apariția unor simptome, se poate testa și personalul din unitate. 

Excepție de la testare fac  persoanele vaccinate complet și cele care au trecut prin boală și nu au trecut 90 de zile de la vindecare.

Lipsa personalului medical, una din cauze

„În mod clar, nu a existat personal medical, nu a existat disponibilitate probabil atât de mare din partea personalului medical existent, acolo unde există. Am spus-o de fiecare dată, mai puţin de una din cinci şcoli au cabinete medicale şcolare. Şi de asemenea, aceste teste antigen rapide au fost considerate de unii părinţi invazive şi de aceea  soluţia unor teste rapide non invazive pe bază de salivă, cred că sunt o soluţie mult mai bună, acceptată de părinţi pe de-o parte şi pe de altă parte nu necesită personal medical pentru administrare. Ele pot fi şi autoadministrate”, a declarat chiar ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

Datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică arată că numărul de cazuri de Covid înregistrate la copii rămâne relativ mic, de la începutul lui ianuarie. Chiar dacă au fost reluate cursurile față în față în februarie, diferența între cazurile raportate în ianuarie și februarie este mică. Concret, dacă în ianuarie au fost 126 de cazuri, în februarie s-au înregistrat 142 de cazuri. Situația s-ar putea modifica puțin în martie, când deja până la mijlocul lunii s-au înregistrat 79 de cazuri confirmate la copii cu vârste până la 18 ani.  

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Codrin
    17 martie 2021, 14:06
    0

    Oricum sunt o vrajeala testele astea rapide doar pentru a cheltui niste bani aiurea, la o eroare de 50-70% nici nu mai conteaza daca il faci sau nu, tot nu esti sigur de rezultatul lui. Iar pe astia de la DSP ii doare undeva daca se fac sau nu, bine ca isi iau salariile institutind tot felul de restrictii care se dovedesc de fiecare data niste tampenii care mai mult fac rau decat ajuta.

  2. M
    Miranda Dela Cruz Cardinal
    17 martie 2021, 16:53
    0

    Nu am auzit – oficial – nicio veste despre procentul cadrelor didactice care s-au vaccinat in perioada cat aveau intaietate. Acum vreo doua luni, se miza pe 60-70 la suta. La radio Romania Actualitati am ascultat o declaratie a unui corespondent local din Botosani, parca, individul spunand ca are date clare si indubitabile. Se vor vaccina TOTI PRPFESORII !!!! SUTA LA SUTA, TOVARASI !!!
    Bine ca nu 120 la suta… desi tovarasa pepsiglas, fosta ministresa ajunsa
    Date neoficiale, din auzite, e adevarat, spun altceva. In judetul Bacau, procentul cadrelor din invatamant care s-au vaccinat este de 12 la suta. Un esec catastrofal al companiei de sunet si lumina care manipuleaza opinia publica mintind despre entuziasmul oamenilor in ceea ce priveste aceste vaccinuri. Da, exista interes legitim, dar modul agresiv in care este promovata aceasta imunizare – vezi acuzatii de terorism samd – or sa duca la

    1. M
      Miha
      17 martie 2021, 20:30 răspuns pentru @Miranda Dela Cruz Cardinal
      0

      Nu stiu ce surse aveti dvs cand spuneti ca s-au vaccinat 12%. In scoala in care lucrez s-au vaccinat sau urmeaza a se vaccina in aceasta luna cca 60%. In plus, cam 15-20% au trecut prin boala. In municipiul Bacau sunt multi profesori care s-au vaccinat.
      Cat despre testare, elevii trec usor prin boala si nu se vaccineaza. Stau cateva zile acasa si aduc scutire cu rinofaringita. Nu pot fi obligati sa se testeze.

      1. M
        Miranda Dela Cruz Cardinal
        17 martie 2021, 21:07 răspuns pentru @Miha
        0

        In mediul rural, este sub zece la suta media de vaccinare. Mai intereseaza-te si care este media in randul cadrelor din sistemul sanitar. Sub 50 la suta. Iar sa spui ca circa 20 la suta dintre cadrele unei scoli au avut COVID, cand media pe tara este de 4,5 la suta, inseamna ca ati avut un focar, adicatelea umblati prin scoala fara masca.
        Ziarul de Bacau poate sa verifice datele pe 544 de la ISJ, de pilda. Pe cat punem pariu ca raspunsul va fi „NU PUTEM DA ACESTE INFORMATII ?!” Pai cum sa le dea, cand se vede clar ca un profesor din zece si-a facut vaccinul ?

        1. M
          MIHAMi
          18 martie 2021, 20:58 răspuns pentru @Miranda Dela Cruz Cardinal
          0

          Da, cel putin 15% au avut Covid din toamna si pana acum. Toti cu test PCR pozitiv.

  3. e
    emilia
    18 martie 2021, 14:54
    0

    Trebuie sa fii nebun sa testezi copilu ca sa fie internat in spitale care iau foc si in care pleci cu alte 10 boli. De personal nu mai zic….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.