Inventivitatea vinzatorilor stradali de tigari „moldovenesti” nu are limite. Pentru ca masinile din care se aprovizionau sint atent monitorizate de organele de control, comerciantii de tigari de contrabanda au ajuns sa-si depoziteze marfa in magazinele din vecinatatea Pietei Centrale din municipiul Bacau. Cel mai recent „exemplu” a fost dat de Gabriela C., 44 ani, din municipiul Piatra Neamt, care se aproviziona cu tigari dintr-un modul de tip fast-food, pentru a le oferi spre vinzare in Piata Centrala. „In acel moment au intervenit agentii locali, care au reusit sa o conduca pe Gabriela C. si bunurile detinute de aceasta, la sediul Politiei Primariei Bacau. Impotriva femeii a fost dispusa masura de sanctionare contraventionala cu suma de 1.500 lei, conform Legii nr.12/1990. Cele 151 de pachete cu tigari de provenienta Republica Moldova si Ucraina si 19 parfumuri, in valoare totala de aproximativ 12.000 lei, au fost retinute in vederea confiscarii”, a afirmat Florin Podoleanu, purtator de cuvint la Politia Primariei Bacau. Prin activitatile specifice, agentii comunitari actioneaza pe linia combaterii actelor de comert ambulant neautorizat desfasurat in pietele si locurile publice din municipiul Bacau. Vinzatorii care desfasoara acte de comert autorizat reclama zilnic faptul ca acesti „comercianti” produc un sentiment de disconfort opiniei publice.
Lasă un răspuns