Top 5 economic băcăuan

Administrator

(27 octombrie – 2 noiembrie)

în această rubrică evidențiem cele mai bune rezultate, cele mai importante acțiuni și cele mai mari efecte pe care o societate comercială, o organizație sau o instituție, chiar și o personalitate sau alta le-au obținut s-au le-au produs pe parcursul unei săptămîni în județul Bacău. Facem, săptămînal, de sîmbătă pînă vineri, o selecție a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltării economice a județului. Sfîrșitul de an va însemna, astfel, o nouă selecție, pentru întreaga perioadă. Așadar, pentru ultima săptămînă:

1. Agenția Pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Agenția Regională de Mediu Bacău – Pentru organizarea, la Bacău, a celei de a patra ediții a Forumului Regional de Investiții Nord-Est.
2. IT Class București – Pentru deschiderea, la HIT Park – Parcul Industria de IT Hemeiuși a primului centru de training și testare IT, certificat Microsoft, din Moldova.
3. BRD-GSG și Sogecap – Pentru lansarea, în Bacău, a BRD Fond de Pensii .
4. AVAS – Pentru că a ridicat gajul de pe acțiunile Rafo Onești.
5. Ofiului APIA Bacău – Pentru realizarea programului de control și verificare a cererilor de plăți directe pe suprafața de teren și a ajuns la al patrulea eșantion de controale, fiind cea mai avansată instituție din Moldova în acest sector. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.