~2 min lectură 8 comentarii

Topul corupției din spitale, publicat de Ministerul Sănătății. Pe ce loc se află Spitalul Județean de Urgență Bacău

Ella Craciun

Ministerul Sănătății, prin compartimentul de integritate, a realizat în acest an (7 luni, ianuarie-iulie 2019) o monitorizare a performanțelor spitalelor în domeniul prevenirii și combaterii mitei în spitalele din România.

Studiul a presupus ca un număr de pacienți să răspundă prin SMS la întrebări legate de serviciile medicale primite, de activitatea asistenților medicali, dacă au primit sau nu explicații clare cu privire la diagnostic și tratament, iar la punctul 9, dacă li s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente și dacă ar fi dispuși să raporteze cazurile respective la responsabilul anticorupție al ministerului.

În urma răspunsurilor centralizate, a rezultat și un top al spitalelor din țară, în care s-a solicitat  mită. Spitalul Județean de Urgență Bacău se află pe locul 27 din cele 351 de spitale chestionate.

„Nu știam de acest sondaj, acum aflu. Ce știu este că la momentul la care ne-am acreditat am implementat și noi un astfel de mecanism, niște standarde antimită, avem proceduri”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Adrian Popa.

Pe primul loc în topul corupției se află Spitalul Universitar din București, urmat de Spitalul Județean Brăila și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din București.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristi
    24 septembrie 2019, 06:10
    0

    Dacă tot le-au mărit salariile si nu se pot dezvata de vechiurile obiceiuri, de ce nu se schimbă legislația în acest sens….cadrul medical prins că luat bani sau alte atenții necuvenite să fie suspendat si o perioadă de timp să nu mai poată profesa…..sa vedem daca se mai risca atunci sa te facă să înțelegi că tb sa dai ceva….dacă nu dai mori cu zile!!!!

    1. B
      BoogieMan
      24 septembrie 2019, 07:29 răspuns pentru @Cristi
      0

      Mai omule, solicitarea sau luarea de mita este caz penal, se pedepseste cu inchisoare, despre ce vorbim aici?! Legislatia este deja destul de dura, modalitatea in care se urmareste si se incrimineaza acest tip de coruptie in schimb, asta e alta poveste. Tot ne uitam spre legi, problema nu este in cadrul legal cat la cei pusi sa il aplice, sa se asigure de respectarea sa. Daca o asistenta risca dosar penal pentru 10 lei, crede-ma ca va risca si desfiintarea contractului de munca pentru 5 lei chiar, motivul fiind simplu, toata lumea o face, toata lumea da, toata lumea ia. Cand toata lumea da si ia, acest lucru nu are cum sa fie ceva rau, ceva iesit din comun, nu? Este o stare de normalitate. Aici e alibiul lor, al celor care intind mana, al celor care ofera implicit.

  2. D
    Dragos
    24 septembrie 2019, 08:33
    0

    Coruptia e direct proportionala cu prostia, lipsa de educatie, Romania exceland in aceste privinte. Coruptia e inradacinata in romani, ca si lasitatea, pupincurismul. Procentul celor neatinsi de aceste mizerii e mult prea mic in tara aceasta devalizata de clasa politica.

    1. c
      ciprian
      25 septembrie 2019, 04:19 răspuns pentru @Dragos
      0

      NU de clasa politica e devastata, ci de justitie! Cu ei impart banii politicienii si criminalii de orice nivel.Politicienii ajung acolo cu un singur scop, si acela de a face bani. Inclusiv platesc scump sa ajunga acolo,iar cand reusesc…

    2. c
      ciprian
      25 septembrie 2019, 04:21 răspuns pentru @Dragos
      0

      Era vb de spitale-situatie critica pt viata ta. Cand esti om simplu si stii ca mori in spital daca nu dai nimic,nu poti fi catalogat drept prost ,decat de un ipocrit. Scuza-ma ca-ti zic.

  3. r
    radu
    24 septembrie 2019, 11:09
    0

    avem un studiu prin care se clasifica coruptia in institutii. In cazul de fata spitale.
    Am doua probleme:
    – daca sunt cazuri de coruptie, cati au fost trimisi in judecata? Daca nu au fost trimisi in judecata, eu personal inteleg ori ca nu sunt corupti, ori ca alte institutii, in cazul de fata parchetele, protejeaza coruptii
    – daca nu au fost condamnati pentru infractiuni de coruptie si totusi un studiu vorbeste despre nivelul de coruptie atunci pot sa spun fara teama despre autorul studiului ca este ori exagerat de nedestept ori exagerat de neonest.
    Am folosit cuvinte bizare pentru ca am inteles ca prost si ticalos nu e ok sa cataloghez pe cineva

  4. G
    Geta Miron
    25 septembrie 2019, 08:55
    0

    Se ia spaga la fel ca inainte degeaba s-au marit salariile! La fel si in invatamint.

  5. d
    dana
    25 septembrie 2019, 09:43
    0

    lasa ca va place sa dati spaga sa fie copilul mai cu mot la scoala sau gradinita, la doctor sa va pupe in dos doctorul mai bine ca pe altii, la politie ca sa nu stati la coada, etc., etc., etc.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.