• luna aceasta, băcăuanii au asaltat cabinetele medicilor specialiști cărora le-au cerut să-i ajute să scape de acest viciu
Campania antifumat demarată la niel național începe să dea roade și în județul nostru. Programul este abia la început, așa că nu se poate spune că există deja numerase persoane care după ce au trecut prin cabinetele medicilor de specialitate s-au și lăsat de fumat. Dar îmbucurător este că, zilnic, sînt zeci de oameni care intră în cabinetele doctorilor băcăuani care spun foarte hotărît că vor să se lase de țigări. „Campania aceasta s-a suprapus cu o altă campanie și de aceea luna trecută nu a fost așa aglomerat. Acum, însă, cabinetul meu, dar și ale celorlalți colegi au devenit neîncăpătoare din cauza celor care doresc să se lase de fumat”, ne-a declarat doctorul Dragoș Ungureanu, medic specialist la Spitalul TBC Bacău. La cabinetul lui s-au prezentat deja 25 de persoane care au intrat în programul antifumat.
În județul nostru sînt cinci medici specialiști prinși în programul „Nu tutun”. Patru dintre aceștia sînt în Bacău, iar unul în municipiul Onești. Specialiștii îi sfătuiesc pe cei care doresc să lase țigara deoparte să se detașeze de o serie de obiceiuri, cum ar fi evitarea fumatului atunci cînd așteaptă autobuzul, la un film, la telefon, în situații de stres, la cafea sau la alte reuniunii cu prietenii. „Fără tutun, cei care s-au lăsat de fumat vor respira mai ușor, vor avea un suflu mai bun, se vor simți mult mai bine și vor regăsi gustul alimentelor. Cei care s-au lăsat de fumat vor trebui să își asigure o alimentație sănătoasă și să cuprindă în programul lor și ore de sport sau mișcare în aer liber”, mai spune doctorul Dragoș Ungureanu.
Pentru a se lăsa de fumat, persoanele doritoare trebuie să aibă în primul rînd voință. Odată ce au spus «nu» țigării, ele se vor prezenta la specialist, unde începe programul de dezintoxicare de tutun. „Întîi se face un consult amănunțit . Se apreciază starea fumătorului, cantitatea de țigări fumate, nivelul dependenței de nicotină, nivelul voinței persoanei de a se lăsa de fumat, bolile asociate, precum și explicații în ceea ce privește riscul cu care se vor confrunta în caz că vor continua să fumeze”, a precizat doctorul Dragoș Ungureanu. După ce specialiștii consemnează toți acești parametri, se trece direct la măsurile de combatere a fumatului. De la caz la caz, se poate administra și un medicament cu rol în tratarea dependenței de fumat. Campania „Nu tutun” se desfășoară la nivel național și ea a fost cauzată de numărul mare de boli și decese cauzate de acest viciu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns