Am avut parte, acum cîteva zile, de o experiență inedită, care m-a dus cu gîndul la motto-ul de mai sus. Povestioara mea îi are în rolurile principale pe trei băieți din liceul meu, care au dat dovadă de o imensă solidaritate și sprijin, atunci cînd unul dintre ei intrase la niște „belele” destul de mari.
Ca în fiecare zi, țoți elevii s-au prezentat la cursuri la ora 8.00, dar eu am făcut o „faptă bună” și nu am venit la prima oră, așa că din păcate îmi lipsesc cîteva informații de bază, cum ar fi cauza întîmplărilor.
Cînd am ajuns la școală, am fost întîmpinată de o mare agitație în clasă și de niște figuri extrem de iritate ale colegelor mele. Pe de altă parte, colegii mei (băieții) erau foarte amuzați. Motivul: unul dintre ei venise cam amețit la școală și abia se mai ținea pe picioare, cu un zîmbet batjocoritor pe buze și un limbaj „foarte bogat” în jargoane. Norocul lui a fost că în ziua aceea nu am avut nici fizica și nici matematica, alfel nu cred că ar mai fi scăpat viu.
Nu știam cum a trecut de prima oră, fiindcă abia își stăpînea rîsul, dar eram foarte curioasă cum vor reacționa ceilalți profesori la o astfel de situație. Un lucru însă m-a lăsat fără replică: toți băieții din clasă (cam puțini la număr) s-au mutat în bancă cu el și în cele din jurul acestuia. Scopul era de a-l face să tacă din gură în timpul orei, ca să nu atragă atenția doamnei profesoare, ceea ce ar fi dus la un adevărat dezastru. Pînă și șeful clasei, care am fi tentați să credem că nu ar omite o oportunitate pentru a face dreptate, a stat lîngă el, iar cînd profesoara a întrebat indignată „ce se întîmplă în colțul ăla”, a fost primul care a liniștit-o, spunînd că totul e în regulă.
Incredibil! A fost prima oară cînd am văzut atîta devotament și grijă din partea unor băieți. Trebuie să recunosc că noi, fetele, nu am fi capabile de așa ceva, mereu găsindu-se cîte una care să nu fie de acord sau care să trădeze „cauza”.
Într-un final, colegul meu „amețit” și-a mai revenit puțin, trecînd peste această situație pe care, de altfel, și-o provocase singur. Acum, noi nu trebuie să-i urmăm exemplu, ci să luăm în calcul partea pozitivă, care merită admirație: este vorba de sprijinul și „înțelegerea” de care a avut parte colegul problemă, care sînt cam greu de găsit în zilele noastre. (Noémi CRISTESCU)
Lasă un răspuns